acum, chiar dorm adânc sicriele de plumb,
poeții plâng, cerșind aripi de frig
iar eu blestem sicriul și te strig
și îți redau sicriele de plumb

copaci bocesc, mormintele deschid
și ninge palid dintr-un plop uscat
cazi ostenit de dor, nu te-am uitat,
dar zilnic pași de plumb mi te ucid

atâta doar că neștiut de nimeni
în lume nu te pierzi. ci spune un cuvânt
crispat de nervi, să intre în pământ
să-l ud și să răsară pretutindeni.