tot mai mică devii ca Sibila din Cumae
totuși mare păreai spunând că nu-ți pasă
de poezia mea îngrijită ca o casă
curată modestă și ne-nsemnată-n lume

amintirea păstrezi în cuvinte solare
un templu de oase s-adoarmă sub gând
eu sunt pentru tine oricum și oricând
plăcerea-ndemnată la calmă uitare

oricum n-am să fiu decât ce am fost
mister în ruină c-am zis te iubesc
cu glas de copil străbătând vis ceresc
oricând pe-a mea glie ca bun adăpost

mințindu-mă cu știre rătăcești mereu
prin punctul tău de spațiu ca al meu