Imi este dor nu de tine suferință chiar daca nu sunt ucigaș ți-aș țintui inima și te-aș spânzura pe cruce să atârni în bătaia vântului și-a gerului să te batjocorească trecătorii lovindu-te peste obraz cu flori de crin să-ți amintești că dragostea poartă plete albe nu- mi place nimic la tine nici măcar privirea cea de miel pregătit de sacrificiu mâinile cu degetele ca niște rădăcini de copac înfingându-și adânc seva în carnea celor slabi ți-ai îndesat picioarele adânc peste răsuflarea lor pe cei mai mulți i-ai dat întunericului legându-le gândul de parul deznădejdii ce-ți pasă ție de drama lăuntrică a celor ce privesc doar un petic de cer sau de cei ce călătoresc spre Golgota cu trupul plin de răni sufletul meu arzător te-a topit de atâtea ori și nu te-ai mulțumit ai folosit același șiretlic- realitatea de cele mai multe ori devii o taină neînțeleasă nici măcar de filozofi oare ce putem face să nu mai fim prieteni... te las aici poate nu ne vom mai vedea niciodată și îți spun răspicat: îmi este dor doar de Cuvânt să mă înveți cum pot accepta suferința!