frunții mele îi vine să înnoreze
îi trăsnește să cresteze fulgere lungi
prin plămânii tristeții oarbe
dar cât de tânără

ochilor mei le vine să toarne cu găleata
să înece singurătatea
singurul animal de casă
care cere mereu de mâncare
inspiră aerul până la asfixiere
îmi sfâșie căldura din suflet
feroce crapă osul durerii
se întinde lângă patul meu nedormit
cu chipul tău amenințându-mă
și salivează la ultima celulă
în care a mai rămas gustul
atingerilor noastre

nervilor mei le vine să crape
între ciocănel și nicovală toate stridențele
sunetele-acelea goale de vorbe
tăcerile înecăcioase cu gust amărui

gândului meu i se năzare să rupă
zăgazurile cuvântului
cu poezie să umple paginile
ce se-adună între noi ca niște piscuri ninse

mie îmi cășunează să-ți intru în inimă
ca un virus
să-mi pătimești iubirea
la care niciun vraci
să nu găsească potolire

am poftă să-mi rămâi
să-mi fii
bolovanul ăsta din piept

(11 iunie 2010)