pe alee
un cer de frunze uscate lipit de asfalt
în rest nimeni și nimic
nici măcar un gând prin casele astea vechi

din pas în pas
ne oprim și admirăm uriașii melci care
se târăsc printre oftaturile noastre

ne mănâncă buricele inimilor
să dăm pagina la sânge
să urcăm muntele până sus la crucea de pe soare
și să coborâm alene pe brațul lor
doar când vor arăta cu degetul
creasta unde ne-au văzut făcând dragoste