și când s-a strâns dunărea să plângă toate podurile, n-a mai trecut nicun vas.
atunci am înțeles să te adulmec
și să-mi înfig nenumăratele degete în nenumărații ochi pânditori
am înțeles ca un sfinx ce-ar privi peste umeri
mai degrabă decât peste munți
și dunărea a rămas tot strânsă.
apoi s-a cules via, a ieșit un vin bun, bătrân, sec
și muntenii au venit cu mere lângă apă.
tu ți-ai despletit părul peste ei și urechile au compus prima oară perinița
ca o baladă veche de pământ,
am jucat cu opinci medievale și cornul a sunat până la genunchii tăi
și-am mai trecut încă o dată dunărea înotând
până când s-a descătușat de la glezne în sus și ne-am plăcut ca peștii.
degetele ca niște țevi sub pământ au intrat mai adânc în tine
până m-am făcut pod, iar tu te-ai strâns să plângi după mine.