Nu știam că poți plânge
Cu lacrimi dulci de sânge
Lacrimi moi și diafane
Curgând lin pe pielea-ți moale.

Te chinui ca o biata fiară
Ducând în tine cea mai grea povară
În lanțuri reci de purpură
Sufletul ți se surpă.

În ochii tai lucesc mărgele de rubin,
Amintiri rupte din negura timpului
Adânc înfipte în ființa ta
Ce-și plânge tăcută existența.

Ai vrea să mori și să scapi de păcat
Dar el rădăcini a prins în adâncul tău
Tot ce ai crezut tu, ai crezut că faci un bine
Dar chiar și după materie el nu te va fi iertat.

Singura alinare va fi să fii o lacrimă
Ce se va prelinge neîncetat pe inimă,
Ce va încerca tot timpul să-și curețe trecutul…
O zi din viața ta, mai bine moartea altor o sută.