cursurile se țineau într-o clădire frumoasă
peste drum strălucea catedrala sfântul iosif
în pauze dădeam fuga la biserică
liniștea răcoarea măreția arhitecturii mă ajutau să evadez
zilele erau cenușii una câte una
minunate spații pline de culoare și armonie
uneori cânta cineva la orgă
și atunci urcam odată cu muzica până la cer
adesea uitam să mă mai duc la cursuri
duminica însă mă duceam la bisericuța mea ortodoxă
era ascunsă într-o grădină printre arbori
acolo în penumbră ardeau lumânările de ceară
peste icoane înegrite plutea miros de tămâie
și în lumina glasului preoțesc mă întălneam cu dumnezeu
stătea și el pe genunchi și mă privea
și mi făcea semn discret cu degetul la gură
să nu strig
tăceam și inima mi se umplea de căldură
încet simțeam cum sub cămașă îmi încolțeau aripi
așa erau duminicile mele simple
în afaă de tine toți credeau că sunt nefericit