stimabile ce al tristeții moft mi l-ai cunoaște cică

cum se făcea că mai stăteam să-mi pun de-o liniște iar zarea la nimeni să nu-i fie dat
pe-aicea despre noi s-audă întâiul de-o s-azvârl cu piatra cum n-am păcate decât marea și-a zării depărtare roua cu ce va fi să-ți fac în ciudă marea dacă n-am văzut-o și de acesta mi-e păcatul la țărmul ei de nu mai voi de-acum să mi se taie moțul și-atâta doar câinii-ntristării să n-aibă a-mi trezi tot satul de-oi bântui pe sub fereastra ei în noapte precum hoțul speranța de mi-o da târcoale din drag atâta pentru voi pleiada stelelor deoparte o să mi-o pun la o adică și cu acea ce-o sta să cadă la nunta mea pac la război stimabile ce al tristeții moft mi l-ai cunoaște cică