din gând spre vise lutul ni-i nălucă,
tăceri ne cheltuiesc averi de ape
grădini de liniște în noi să-ncape
o pace a statuii să aducă.

e-n miezul contenirilor aproape,
cuvintele se scriu pe sine-n ducă
pe unde întrebabil dor apucă
de multa jale pieptul să ni-l scape.

privind la tine, e lumină printre
șoptite slăvi prin care tu te numeri
mai slabă pe la duh de mere-n umeri
poftind pe înger în poveri să-ți intre.

pe tine pământește te doinesc
pe cât mă-mbracă straiul omenesc.