nu îmi dau seama dacă de ziua mondială a poeziei

ar trebui să scriu o cimilitură pe care să o intonez plictisit

la metrou, la romană, după fiecare strofă să o însoțesc

cu un țipurit și cu un aplaudat mecanic de palme,

sau să supun o femeie care nu a apreciat în viața ei

poezia, scriindu-i cu rujul pe sânii mari și fierbinți

PROPERTY OF MY OWN POETRY. de semnat nu m-aș semna,

pur și simplu aș suna-o cam de crăciun și i-aș spune

să își verifice contul dacă i-a intrat prima alocație

poetică din istorie, dacă îi zici marta douășunu promit

să livrez prompt, anual și câte o cutie de mersi fiindcă ai fost tu,

în rest crăciun fericit, alea alea, cele rele să se spele, sau

dacă pur și simplu nu ar fi mai bine să nu fac nimic, să privesc

cerul, facturile, ciorapii mei roșii prin care încolțesc cartofii, sau

apa dâmboviței, sau de ce nu un curier malaezian bolt food,

mic și verde tot și cu urechi vesele de sub căciulița de spiriduș,

apropo, să nu uit să îmi scot ceara din urechi pentru că mi s-a părut

zilele trecute că dylan care a mai luat și nobelul sună mai prost ca acum

douăjdeani și să mă întreb, înainte de lăsatul întunericului cum ar fi dacă

de ziua mea, care stă să vină, aș primi un telefon anonim prin care mi

s-ar garanta un tur ghidat de o femeie superbă, în cocktail dress, neagră,

cu mănuși lungi de dantelă și cu mască și codiță de vulpiță, un tur complet

în aro decapotabil prin tunelul cu trei benzi comandat de ceaușescu să

lege casa poporului de pavilioanele din bucegi. tot nu îmi dau seama ce

pretenții ar putea avea de ziua mondială a ei, poezia?