să ne legăm gândurile de perne
să ne rostogolim trupurile unul spre altul
să ne privim prin două stele căzătoare
apoi să țintuim tavanul și de acolo
două rachete singulare să depășim spațiul
suntem nevoiți să ne petrecem ultimele visuri
continuăm să fim treji nenumărând vreo oaie
muți de parcă asistăm la nunta mută
ne ținem de mână
trup lângă trup arzând primar
dogorind pereții grei de întuneric
cu niște umbre
ar putea fi pâlpâirile lumânării comune
sufocați în spațiul de trei pe patru împreună
cu boarfe mobile cărți
nelipsitul tv minte verzi și uscate
cu frica cea de taină
ne tânguim până în zori cu întrebări
fără răspunsuri contrazicându-ne
ca să ne lipim și mai tare unul de celălalt
să simțim cum se strânge pe noi
pielea disperării
fiindcă s-ar putea să fim nevoiți
să nu mai împărțim același aer aceeași atingere
același sărut aceeași iubire
soarele maritim pare o oglindă retrovizoare
spartă apărem deformați dezolați dezintegrați
două suflete se chinuie să intre fiecare
în trupul lui și nu-l mai recunosc.
e încă zi cu colți de aprilie
patimile trec dintr-o inimă în cealaltă
la granița dintre sâni ne spălăm picioarele
unul altuia îngenunchem
față în față rugându-ne
citind liturghia sufletului
gustăm din pâinea obrajilor
sorbim din vinul buzelor și jurăm
să nu ne mai vindem
iubirea