uneori ai impresia despre ea că nu există
alteori pare singura care te ține în viață
crezi că nu-ți mai pasă de nimeni, îți repeți asta
ca o mantră care te protejează de oameni
apoi, imediat, apare cineva care îți vorbește
cu atîta căldură că zidurile tale se topesc
și inima își deschide ferestrele larg să intre
văpaia aia în care te întinzi ca o pisică la soare

uneori iubirea te pocnește în moalele capului
și te miră după aceea că te aduni cu fărașul
alteori se infiripă încet, puțin cu puțin
și te fură asemenea unui vis arhetipal
în care trăiești toate poveștile de dragoste
din toate timpurile

nu, nu cunosc iubirea și nu o învăț
ca pe-o limbă străină, nu o deprind ca pe un meșteșug
nu e nici măcar ca mersul pe care îl deprinzi încă de fraged
știu doar că m-am născut cu ea și e ca respirația
e ca liniștea pe care ți-o dă vocea mamei cînd îți cîntă
așa că tot ce-ți pot spune despre iubire, draga mea
e că nu m-aș putea vedea în oglidă
și n-aș putea muri, pentru asta ai nevoie de viață
nu aș putea traversa nici un rîu fără tine.