în burta chitului e un clopot de timp
trecutul meu serafic s-a prăbușit ca un ogar însetat
privirea lui e disciplină și aureolă experimentală

ah limanele adânci spre care
cobor numai cu un dinte de cianură morală
înfrângerea mea amară

clopotul însuși e adăpost și tortură
oasele morților – ce bucurie – uită cum sunt
orice gura de aer orice dangăt se împarte cu mine
spre marianele adânci mustind de sonare
un pește lovindu-se aiurea de pereții acvariului

ah înfrângerea mea amară
ah trecutul meu însetat

miroase a prunc neînțărcat
chiar lumânarea pe care am aprins-o
s-a subțiat cu lacrimi de foc
e martor un hieroglific cor
de sentimente impudic deduse

spațiul acesta e o firidă a umbrei
în care toți atomii simt nevoia să se umilească
numărul lor mare este neliniște

ah timpul meu sugrumat

o apocrifă damnată
centru și margine
de ospiciu și abator