Și se făcea că mă chemau la masă
Nu mi-era foame, doar un molcom junghi
Îmi prevestea-ntâmplarea dureroasă
A unui cerb ce cade în genunchi

Povara păcii străbătând prin munții
În care piatra stăpânește temple
O luase pentr-un timp asupra frunții
Cu gândul s-o aculte și contemple

Nici nu se știe unde a-nceput
Neascultarea de-a cânta ce vede
Adeverind văzutul nevăzut
Minutului de grație-n care crede

Un cerb îngenunchiat și-un munte sfânt
Ne face-alăturare-anevoioasă
La masa unde foamea de cuvânt
Hrănește burta vremilor, hidoasă