în douăzeci și cinci, a treia,
de Bunavestire,
când soarele se sprijină-n coate,
măturând cu picioarele-i boante
ultimele așchii de întuneric,

iubito,

îți vei așeza cu grijă mâinile
atinse de neputința Ursei,
pe pânza albă a șasiului
strâns în menghina șevaletului pestriț,
iar eu,
binecuvântat,
îți voi picta pe fiecare unghie
câte o icoană făcătoare de minuni.


pe prima unghie voi picta icoana părinților tăi,
pe cea de-a doua, icoana sfintelor anotimpuri,
pe următoarea, icoana păsărilor,
a peștilor,
a luminii,
a întunericului,
a semințelor,
a timpului,
a poeziei…
iar pe cea de-a zecea unghie,
icoana miraculosului cuvânt „mulțumesc”.


le vei săruta cu buzele tale,
cu buzele tinerei zeițe,
cu buzele mele și ale îngerului bălai,
pe rând,
în fiecare seară,
după ce soarele va cădea sfârtecat de corbi negri
în hăul din stânga orizontului;


în lumina palidă a lunii
ne vom spăla apoi trupurile
cu apă ne-ncepută și sulfină,
le vom unge cu mir,
…cămeșă lungă,
nevopsită,
de in,
…nimb,
cuibărindu-ne fiecare
în cerul din ochii celuilalt
și
…………………………
ultima mângâiere a stelei…