În friguri uscate pe străzi de cleștar,
ÃŽn umbre de moarte cu oameni haini,
Ne batem cu gerul, plângând cu amar,
Noi, oamenii gheții, bătrâni pinguini.

Pe spații-nghețate de rău așezați,
Suntem ai zăpezii din poluri, asini,
De mulți braconieri de comori dezbinați,
Și prinși între ghețuri- bătrâni pinguini.

Nu suntem departe de ritmul modern,
Căci noi l-am creat și el e în noi,
Iar gheața și frigul în el sunt etern,
Hrănindu-l cu ură și dor de război.

Iubirea-i o umbră, un soare polar,
Ce-apare pe-un cer fără căldură,
Un biet cerșetor dezbrăcat și murdar,
În gerul anctarctic hranit doar de ură.

Trăim în palate plătite cu sânge,
În igluu-uri de aur si-n căsi de cleștar;
Dar vai de speranța ce-n noi se tot strânge,
Că n-am trăit viața în gerul polar.

Furtuni de zăpadă ne-ngroapă de vii,
Dar știm să trăim sub bolți de zăpadă,
Și credem că astfel în veci n-om muri-
Bătrâni pinguini, în frac de paradă.

Bătrâni pinguini, sătui de povară;
Bătrâni pinguini, sătui de luptat;
Bieți robi ai zăpezii din iarna polară-
Bătrâni pinguini, sătui de sperat...