Da, știu, sunt subiectiv …
În relația obiect-subiect, m-am situat până acum –
patetic și necontrolat –
numai de partea subiectului. Dar voi încerca să anulez și acest handicap.
Ca discipol al obiectelor,
zilnic – în absența entuziasmului –
fac exerciții de inutilitate, pastișând mineralizarea …

Deocamdată mi-am propus să nu mă revolt,
măcar o jumătate de oră pe zi …
Dar până când voi atinge nepăsarea supremă,
m-aș mulțumi și cu nesimțirea vecinului
care mă obligă să ascult toată noaptea manele.

Uite, îmi pun cuminte mâinile pe piept,
suspendându-mi toate prejudecățile.
Renunț la opinie, la filtrul critic –
să vedem ce se-ntâmplă.
Iau lucrurile exact așa cum sunt, fără cârtire...

Bunăoară, un popă viclean, nu-i decât un popă, hai să spunem,
fără har. De ce tocmai eu să-l judec ? Doar pentru că se descurcă ?
Până când o să-i invidiez pe toți descurcăreții fără har ?
O salvare care nu vine, e o salvare care întârzie, și-atât !
N-o să mori tocmai din cauza asta !

Un redactor-șef care-ți umblă în text,
întorcându-l chiar împotriva perspectivei din care a fost scris,
e șefu’…

De ce totul mă vizează numai pe mine ?
De ce numai eu mă simt anulat ?…

Ei bine, aproapele meu, află că de azi înainte nu mai reacționez subiectiv;
poți chiar să-mi faci pipi-n cap
(deocamdată numai în jumătatea de oră convenită).
La-nceput, e puțin mai greu să fii Nimeni,
până când dai, însă, de gustul ascezei și de voluptatea umilinței.
Apropo, pe mine să nu mă porecliți Teofan, Paisie, Anastasie,
sau mai știu eu cu ce alt nume de cod,

pentru că nu garantez că moaștele-mi vor fi atât de frumos mirositoare
pentru toți membrii comisiei care acordă patalamaua de sanctificare !
(Majoritățile mi-au fost întotdeauna ostile.)
Mie puteți să-mi spuneți pe șleau, de pe-acum,
Sfântul Așteaptă, pentru că am încremenit
așteptând !




(volumul "Tifla" - 2004)