Mai sus de văi adînci, de ape-nvolburate,
De munți și de păduri, chiar dincolo de cer,
De soarele măreț ce crește în eter,
Alunecînd spre margini de sfere înstelate,

Spiritul meu se mișcă cu mare-agilitate
Și ca un bun vîslaș care se scaldă-n unde,
Cu bucurie mare brăzdează lumi profunde
Și cu nespus de tare, virilă voluptate.

Înalță-te și zbori departe de miasme,
Purifică-te-n unda de-aer superior,
Și bea ca pe un pur și un divin lichior
Focul curat ce umple aceste spații vaste.

Și încărcat cu plictis și mare supărare,
Ce-n mlaștină afundă cețoasa existență,
Cu-aripa viguroasă e fericit cel care
Se-nalță către spirit, lumină și esență.

Cel ale cărui gînduri, ca păsările-n unde
Din cerul dimineții, se-nalță toate-n zbor,
Prin viață el plutește, înțelegînd ușor
Al florilor limbaj și-al lucrurilor mute.