ÃŽn umbra lasata de sufletul gol
În dâra lăsată de sânge,
Apare parcă un simbol
Și teama de frica ma-nfrânge.

Mi-e teamă de frică,
Mi-e frică să mor,
Lumina m-apasă,negru mă strică
În bătaia sorții,rămân visător.

O dâră se-apleaca in susul uitarii,
Durerea se-nalța în josul chemării
Minciuna goneste spre sufletul meu
Se duce lumina și cad tot mereu.

Valea-i inundată de lacrimi uscate
Batista-i îmbibată cu sânge,
Visele toate târzii .....sfâșiate
Dorul de viața mă-nvinge.

Și totuși poate asta nu-i
Nici sânge și nici moarte
Poate-i real dar poate ii
Coșmarul dintr-o noapte!