...Catun in searbada poveste de adormit copii...
Toti pasii se inghesuie sa nasca-n acel loc,
S-adoarma in obisnuit obscur, un simplu pui de foc, ce-ti este viata!...


rebel



Mori... Nu vezi, dar mori tinand in maini o rama...
Ce nu stii sa pictezi, daca in chipul tau se joc culori?...
Se plimba-n gratii cuvintele-ti de lupta, tu te-asculta
Privindu-ti inima-n oglinda, cum de n-ai ajuns epava-mpinsa,
Pe funduri de oceane moarte, de pasi lipsiti de sange-n inimi si fara oglinzi pe porti...


Iata caravana!... Injuri si scuipi, dar nu ca ei te bati urland
Rasfoind de vreme, ganduri, plasmuit parca din furibunde nopti
Alergi fara sa stii, da-ti place inima-ti cum se arunca peste cele mai inalte porti,
Si versi din suflet tot paharul, razand la moarte si destin,
Iti simti pasii sub picioare, esti chiar tu, contrastul dintre om si chin...


Ochiule, n-ai lacrimi?!...incepi sa-mbolnavesti de-atat nesomn privind lumini,
Doar ingeri incognito n-ai sa reusesti sa vezi, de teama clopotului de maine,
Incepi oricum un mic castel de foc sa cresti, sa simti ca-ti fierbe inima in tine,
Si-n vocile de sus de unde auzi povesti, pui ramasag ca ti se sterge-n vorbe clipa,
Apoi incepi un dans, din monoton in drastic pe ultima ta culme...
...Si cate adevaruri nu s-au nascut murind?...