credeam că după amiaza judecătorul își desăvârșește siesta –
parchetul și lambriurile sălii ar suna a contrabas dogit
la cuvintele lui aruncate
dar nu era așa
am primit cuvintele lui de neatins
prăbușite peste mine din toate părțile
și grefierul nu a notat nimic despre sângele meu subțire la vedere


(concizia lui care ar însemna moartea)


pe străzi din altă poveste frieda
încearcă să se desprindă de caldarâm
clădirile se înverzesc și scad încet
cei doi secundanți încearcă să o distreze
fac tumbe și farse
îi dăruiesc cuburi de gheață sau păsări
dar și inimile lor se strâng se schimonosesc încet
și dispar


un zepelin de argint purtat de curent spre apus
s-a prăbușit în viile de la marginea orașului
mulțimea tăcută s-a dus să-l privească
și-n urma lor doar un foșnet de labe de gâscă…


n-am răspuns la întrebările lui
judecătorul își rodea distrat o unghie
chiar în momentul când era resorbit de propria robă
am strâns din pleoape tot mai puternic
până când ochii s-au resorbit în creier