Picioru-ți fin ca mâna-i, iar șoldul împlinit
Ar fi de cea mai mândră din albe pizmuit;
Se-ndrăgostește-artistul de dulcea ta făptură;
Mai negri decât pielea ți-s ochii de velură.
Pe țărmul cald și-albastru ce-ți fu ursit de Zeu,
Ai rostul s-aprinzi pipa stăpânului mereu,
Să fie-n sticle apa și rece și-aromată,
Iar zarva țânțărimii, de pat îndepărtată,
Și când platanii cântă-n al dimineții ceas,
De prin bazar să cumperi banane și-ananas.
Desculță, ziua-ntreagă te duci unde ți-e vrerea
Și cânți în șoaptă arii vechi cum nu-s nicăierea;
Și când coboară seara în mantii stacojii,
Ușor pe-o rogojină tu corpul ți-l mlădii
Si visele-ți sunt numai de colibri-mpânzite,
De-a pururi, ca și tine, gingașe și-nflorite.

Copilă fericită, ce gânduri îți abat
Să vezi pământul Franței de chinuri secerat
Și, dându-ți viața-n mână de marinar vânjoasă,
Să te desparți de scumpii tăi tamarini de-acasă?
Tu, ce pe jumătate în voal te-nveșmântezi,
Aicea, zgribulită de grindini și zăpezi,
Cum îți vei plânge traiul de dulce libertate
Când, coapsele fiindu-ți brutal încorsetate,
Ar trebui ca cina să-ți strângi din glod, și cum
Vei vinde-al vrajei tale tulburător parfum,
Cu ochiul stins văzându-ți prin paclele murdare
Cocotierii lipsă în năluciri fugare!