Am simtit
sangele cum isi aduna in graba celulele a fuga
si am incercat sa imi dezlipesc fata de neantul
in care m-ai aruncat fara a te uita inapoi,
am luat de aripi unicornul si am pornit la galop
spre bolta cereasca pentru a cere dreptate,
de parca dreptatea nu ar fi venit din tine sau
as fi avut parte acolo de mai multa iubire decat
in acel colt plin de praf al inimii tale in care
am indraznit sa imi fac culcus fara sa ma gandesc
ca fiecare minune dureaza cel mult pana clipesti
sau cel putin pana cand te desfaci si ma inrobesti
de fiecare data cand incerc sa iti cuprind sarutul in
palma sau sa iti strang zambetul ce mi s-a intepenit
pe coloana vertebrala si inca si atunci strigi la mine
ca unde am gasit eu atata vointa incat sa alung vibratiile
carora le-am luat locul in sufletul tau, loc albastru ce
se cuvine numai celor care iti innobileaza auzul
si nu cad, cum fac eu si apoi iti implor mana sa ma ridice
iar tu iti trimiti inaripatul sa ma ia si sa ma aseze
acolo de unde eu ma arunc mereu cu speranta ca vreodata
voi nimeri acea parte a sufletului tau in care este lacul,
lacul si lumina, in care ma voi regasi si te voi intalni
si vom rabda indelung, si vom cauta, si vom afla,
cazand, ne va ridica si ne va strange, si ne va face,
ne va face, ne va face
iubire.