agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom穗esti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 17075 .



Mica sirena
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Hans_Christian_Andersen ]

2004-02-24  | [This text should be read in romana]    |  Submited by error





Departe, departe テョn largul marii, apa-i albastra ca floarea albastrelelor, limpede ca cel mai curat cristal, si asa de adテ「nca, テョncテ「t niciodata vreo ancora nu i-a dat de fund, si ar trebui sa pui nenumarate turnuri de biserici unele peste altele, ca sa poti ajunge din fund pana la suprafata apei.
Acolo locuieste poporul marii. Sa nu credeti テョnsa ca pe fundul acela ar fi numai nisip; nu, acolo cresc niste plante si niste copaci foarte ciudati, si care-s asa de mladiosi, テョncテ「t cea mai mica miscare din apa テョi face sa se-ndoaie parca ar fi vii. Toti pestii mari si mici umbla printre crengile lor, cum zboara pasarile printre ramurile copacilor. テ始 locul cel mai adテ「nc se afla palatul regelui marii; zidurile-i sunt de margean, ferestrele din chihlimbarul cel mai straveziu, si acoperisul de scoici care se deschid si se テョnchid, aici umplテ「ndu-se, aici golindu-se de apa. Fiecare din aceste scoici are テョnauntru margaritare asa de stralucitoare, テョncテ「t cel mai mic dintre ele ar face podoaba cea mai de pret a unei coroane テョmparatesti.
Mica sirena
De multa vreme regele marii era vaduv, si mama lui batrテ「na テョngrijea de casa. Era femeie desteapta, dar asa de mテ「ndra de rangul ei, ca isi purta de coada aninate douasprezece stridii, pe cテ「ta vreme celelalte doamne de la Curte n-aveau voie sa poarte mai mult de sase. Era テョnsa vrednica de toata lauda pentru grija ce purta fata de cele sase printese, nepoatele ei, care de care mai frumoasa. Cea mai mica テョnsa era mai dragalasa decテ「t toate; avea fata alba si rumena cum e foaia de trandafir, si ochii albastri ca albastrul cerului; dar n-avea picioare: trupusorul ei ca si al celorlalte surori se sfrテ「sea printr-o coada de peste.
Toata ziua printesele se jucau prin odaile mari ale palatului, unde flori vii cresteau pe pereti. Cテ「nd se deschideau ferestrele de chihlimbar, pesti intrau テョnauntru, cum intra la noi rテ「ndunelele, si printesele テョi mテ「ngテ「iau si le dadeau sa manテ「nce din mテ「na. テ始 fata palatului era o gradina mare, cu pomi albastri テョnchis si rosii ca focul. Roadele pomilor straluceau ca aurul, si florile, cテ「nd se leganau, pareau ca-s flacari. Pe jos era nisip alb si curat, si de jur テョmprejur, de pretutindeni se revarsa o lumina albastra ciudata, テョncテ「t ai fi crezut ca te afli テョn aer, sub albastrul cerului, iar nu テョn adテ「nc de ape. Cテ「nd marea era linistita, puteai sa zaresti soarele, ce parea o floare de purpura varsテ「nd lumina din potirul ei.
Fiecare printesa avea テョn gradina cテ「te-un locsor, pe care-l テョngrijea dupa cum voia. Una-i da forma unei balene, alta pe cea a unei sirene; cea mai mica テョnsa テョsi facu gradinita rotunda ca soarele, si sadi multe flori rosii ca si el. Era o copila ciudata, gテ「nditoare si tacuta. Pe cテ「nd surorile ei se jucau cu lucruri de tot felul, gasite de la corabii scufundate, ei テョi placea sa テョmpodobeasca o statuie mica de marmura care テョnfatisa un prea frumos baiat. O asezase sub o salcie trandafirie care-o テョnvelea テョntr-o umbra violeta.
Cea mai mare placere a ei era sa asculte povestiri despre lumea unde traiesc oamenii. Si mereu punea pe bunica ei sa-i vorbeasca de corabii, de cetati, de oameni, de vietuitoare. Se mira mai ales, auzind ca pe pamant florile raspテ「ndesc miresme cum nu se pomenesc テョn apa, si ca padurile erau verzi. Nu-si putea テョnchipui cum pestii cテ「ntau si sareau prin copaci. Bunica zicea pesti la pasarele ca altfel n-ar fi putut-o pricepe.
- Cテ「nd vei テョmplini cincisprezece ani, zicea bunica, o sa-ti dau voie sa te ridici la suprafata marii, si sa stai pe stテ「nca la lumina lunii, sa vezi trecテ「nd corabiile mari, si sa cunosti padurile si orasele.
Peste un an, cea mai mare dintre surori テョmplinea cincisprezece ani, si cum nu era decテ「t un an テョntre fiecare, cea mai mica trebuia sa mai astepte テョnca cinci ani, pテ「na sa iasa si ea din fundul marii. Si テョsi fagaduiau una alteia sa-si povesteasca toate minunile ce-au sa vada; caci bunica nu le spunea niciodata テョndeajuns; si erau atテ「tea lucruri pe care ele ardeau de dorinta sa le afle.
Cea mai nerabdatoare era tocmai cea mai mica; noaptea, adesea, statea la fe-reastra ei deschisa, テョncercテ「nd sa strabata cu privirea tot noianul acela de apa albastrie, pe care pestii テョl puneau テョn tremur cテ「nd vテ「sleau din coada si din aripioare. Zari テョntr-adevar luna si stelele, dar ele se stravedeau sterse si foarte mult marite de apa.
Cテ「nd le-acoperea vreun nor negru, ea credea ca era sau vreo balena sau vreo corabie テョncarcata cu oameni, care plutea deasupra ei. Acestia negresit nici nu banuiau ca o sirena dragalasa テョntindea din fundul marii mテ「nutele-i albe spre corabia lor.
Sosi ziua cテ「nd printesa cea mare テョmplini cincisprezece ani, si ea se ridica deasupra apei.
Cテ「nd se-ntoarse, avea o multime de lucruri de povestit.
- O! E asa de fermecator, zicea ea, sa stai tolanita pe o stテ「nca, la lumina lunii, テョn mijlocul marii, si sa privesti pe tarm mareata cetate unde licaresc luminile ca mii de stele; sa asculti muzicile armonioase, sunetul clopotelor de la biserici, si tot zgomotul acela de oameni si de trasuri.
Si cum o mai asculta sora cea mica! テ始 toate serile, テョn picioare, lテ「nga fereastra deschisa, cautテ「nd sa strabata cu privirea uriasul strat de apa, ea visa la cetatea mare, la zgomotul si la luminile ei, si i se parea ca aude sunテ「nd clopote テョn juru-i.
テ始 anul urmator, a doua dintre surori capata voia de-a se ridica la suprafata apei. Ea scoase capul tocmai cテ「nd soarele apunea; si frumusetea acestei privelisti nespus de mult o fermeca.
- Tot cerul, spunea ea, cテ「nd se-ntoarse, parea de aur, si frumusetea norilor nu se poate テョnchipui. Lunecau prin fata mea unii rosii, altii viorii, si printre ei, zburテ「nd spre soare, ca un val alb si lung, trecea un stol de lebede salbatice. Am vrut si eu sa テョnot spre marele glob de foc; dar deodata el disparu, si lumina trandafirie, care colora fata apei ca si norii, se stinse si ea curテ「nd.
Apoi veni rテ「ndul celei de-a treia. Ea era cea mai テョndrazneata, si apuca テョn susul unui rテ「u mare. Vazu dealuri frumoase テョmbracate cu vii, vazu castele mテ「ndre テョn mijlocul codrilor. Auzi cテ「ntecul pasarelelor si caldura soarelui o sili de mai multe ori sa se scufunde-n apa ca sa se racoreasca. テ始tr-un loc テョntテ「lni o multime de mici fiinte omenesti, care se jucau scaldテ「ndu-se. Vru sa se joace si ea cu dテ「nsele, dar ele fugira speriate, si o lighioana neagra - era un cテ「ine - テョncepu a latra asa de grozav, テョncテ「t se sperie si dテ「nsa si porni repede spre largul marii. Dar niciodata nu va putea sa uite padurile marete, dealurile verzi si copiii draguti care stiau sa テョnoate, cu toate ca n-aveau coada de peste.
Sora a patra care era mai putin テョndrazneata, ramase テョn mijlocul marii, unde vederea se pierdea テョn nesfarsitul zarilor, si unde cerul se boltea deasupra apei ca un clopot mare de cristal. Din departare, corabiile i se pareau ca niste pasari, delfinii zburdalnici faceau tumbe, si balenele uriase aruncau apa pe nari.
Sosi si rテ「ndul celei de-a cincea: si se テョntテ「mpla ca ziua ei sa cada tocmai iarna: asa ca ea vazu ceea ce nu vazusera celelalte. Marea era verzuie si pe deasupra ei pluteau niste munti de gheata care aveau forme ciudate si straluceau ca diamantele. Fiecare, spunea dテ「nsa, parea un margaritar mare, mai mare decテ「t turlele bisericilor pe care le cladesc oamenii. Ea se asezase pe unul din cei mai mari, si toti marinarii se departau speriati de locul unde se vedea fテ「lfテ「ind, テョn bataia vテ「ntului, parul ei despletit si lung. Pe seara, cerul se acoperi de nori; fulgerele spintecau vazduhul, tunetul bubuia, si marea furioasa si テョntunecata ridica muntii de gheata si-i facea sa straluceasca-n lumina rosie a fulgerelor. Corabierii テョsi strテ「nsera pテ「nzele, si groaza era peste tot cuprinsul; ea テョnsa statea linistita pe muntele ei de gheata, si vazu trasnetul ca un sarpe de foc, cazテ「nd テョn apa lucitoare.
Cテ「nd una dintre surori iesea pentru テョntテ「ia oara la suprafata apei, ea ramテ「nea totdeauna fermecata de lucrurile noi ce vedea; dar dupa ce se facea mare si putea oricテ「nd sa iasa テョn lumina de afara, nu mai simtea nimic din farmecul dintテ「i; asa ca, dupa o luna de zile, gasea ca-i mult mai frumos テョn fundul marii, si ca palat ca al lor nu-i nicaieri.
Adeseori seara cテ「tesi cinci surorile tinテ「ndu-se de mテ「ini, se ridicau astfel la suprafata apei. Aveau glas fermecator, ca nici o alta fiinta de pe lume. Cテ「nd cerul se acoperea de nori si vreo furtuna prevestea pieirea unei corabii, ele テョnotau テョnaintea corabiei cテ「ntテ「nd cele mai ademenitoare cテ「ntece, laudテ「nd frumusetea fundului marii, si chemテ「nd pe calatori sa vina la dテ「nsele. Acestia テョnsa nu puteau テョntelege cuvintele sirenelor, si niciodata nu vedeau minunatiile pe care le cテ「ntau ele; cテ「nd se scufunda corabia, oamenii se テョnecau si numai lesurile lor ajungeau pテ「na la palatul regelui marii.
Cテ「nd plecau cele cinci surori, cea mai mica ramテ「nea singura lテ「nga fereastra, le urmarea cu privirea si-i venea sa plテ「nga. Dar sirenele n-au lacrimi, si pentru asta inima lor sufera si mai mult.
- O! De-as テョmplini si eu cincisprezece ani, zicea ea, simt de pe-acum ce mult am sa iubesc lumea de sus si oamenii care sunt pe-acolo.
Sosi テョn sfテ「rsit si ziua aceea: テョmplini si ea cincisprezece ani.
- Acum o sa pleci si tu, テョi zise bunica, vino sa te gatesc ca si pe surorile tale.
Si-i puse pe cap o coroana de crini albi, ale caror foi erau din jumatati de perle, si-i atテ「rna de coada opt stridii mari, ca sa se stie din ce vita mare se trage.
- Ma doare! zise mica sirena.
- Ca sa fii gatita frumos trebuie sa suferi putin, raspunse bunica.
Cum ar mai fi aruncat ea toate podoabele astea, si coroana grea care-i apasa capul. Florile rosii din gradina ei i-ar fi stat mult mai bine, dar nu-ndraznea sa spuna nimic.
- Adio, zise ea, si usoara ca spuma se-nalta prin noianul de apa.
Cテ「nd scoase capul din mare, soarele tocmai asfintise; norii erau テョnca rumeniti, tiviti cu aur, si luceafarul serii scテ「nteia pe cer. Aerul era placut si racoros, si marea linistita. Aproape de mica sirena plutea o corabie mare cu trei catarge; n-avea テョnsa decテ「t o singura pテ「nza テョntinsa, pentru ca nu batea vテ「ntul, si marinarii stateau rezemati de frテ「nghii. Cテ「ntecele rasunau fara テョntrerupere, si cテ「nd テョnnopta se aprinsera sute de felinare de toate culorile, agatate de frテ「nghii; ai fi crezut ca-s steagurile tuturor tarilor. Sirena テョnota pテ「na-n dreptul ferestrei de la odaia cea mare, si de cテ「te ori o salta apa, vedea prin geam o multime de oameni foarte frumos テョmbracati. Cel mai mテ「ndru dintre ei era un tテ「nar print de vreo saisprezece ani, cu parul lung si negru; pentru serbarea zilei lui se facusera toate pregatirile astea.
Marinarii jucau pe punte, si cテ「nd tテ「narul print se arata, o suta de artificii se テョnaltara テョn vazduh, テョmprastiind o lumina ca ziua. Sirenei テョnsa テョi fu frica si se dadu la fund: dar curテ「nd iesi iar si i se paru ca stelele cerului cadeau ca ploaia asupra ei. Niciodata ea nu vazuse focuri de artificii; sori mari se-nvテ「rteau, pesti de aur sagetau noaptea, si toata marea limpede si potolita stralucea. Pe corabie se vedeau lamurit nu numai oamenii, dar si frテ「nghiile. O, ce frumos era tテ「narul print! Strテ「ngea mテ「na tuturor, vorbea si zテ「mbea fiecaruia, pe cテ「nd muzica umplea noaptea de cテ「ntecele-i armonioase. Era tテ「rziu acum, dar sirena nu-si mai putea lua ochii de la corabie si de la tテ「narul print. Luminile se stinsesera si tunurile amutira; toate pテ「nzele fura テョntinse si corabia porni repede テョnainte. Sirena o urmari fara a-si abate privirile de la fereastra. Dar deodata marea テョncepu a se tulbura, valurile cresteau, si nori grosi, negri, se gramadeau pe cer. テ始 departare fulgera, o furtuna テョngrozitoare se apropia. Corabia, テョn fuga-i ametitoare, se legana pe marea-nvolburata. Valurile ridicテ「ndu-se ca muntii テョnalti, aici o faceau sa lunece テョntre ele ca o lebada, aici o テョnaltau pe culmea lor. La テョnceput テョi placu foarte mult micii sirene aceasta calatorie zbuciumata; dar cテ「nd corabia, izbita cu furie, テョncepu a trosni, cテ「nd vazu catargul cel mare frテ「ngテ「ndu-se ca o trestie, si corabia lasテ「ndu-se pe o parte, テョn vreme ce apa napadea テョn fundul vasului, numai atunci テョsi dadu seama de primejdie, si trebui sa se fereasca de grinzile si de sfarテ「maturile corabiei prapastuite.
Cテ「teodata se facea asa de テョntuneric, ca nu se mai vedea nimic; numai la lumina fulgerelor i se テョnfatisau toate amanuntele acestei grozave nenorociri. Pe corabie era o テョnvalmaseala de neテョnchipuit; テョnca o zguduitura, si vasul se desfacu テョn bucati. Sirena vazu pe tテ「narul print pierind in valuri. テ始 culmea fericirii, crezu ca el se coboara la locuinta ei; dar numaidecat テョsi aduse aminte ca oamenii nu pot sa traiasca テョn apa, si ca el o sa ajunga mort la palatul tatalui ei. Atunci ea, ca sa-l scape, se repezi テョnot printre grinzile si sfarテ「maturile ce pluteau deasupra apei, negテ「ndind c-ar fi putut si ea sa fie zdrobita de vreuna din ele; se coborテョ テョn adテ「ncuri de mai multe ori, si astfel putu ajunge pテ「na la tテ「narul print, tocmai テョn clipa cテ「nd, parasit de puteri, el テョnchidea ochii, gata sa moara. Mica sirena テョl prinse si sustinテ「ndu-i capul deasupra apei, se lasa cu el テョn voia valurilor. A doua zi vremea se テョndreptase, din corabie テョnsa nu mai ramasese nimic. Soarele, cu razele-i patrunzatoare, parea ca vrea sa readuca viata pe fata tテ「narului print, dar ochii lui stateau tot テョnchisi. Sirena テョl saruta pe frunte, si dテ「ndu-i la o parte parul ud, gasi o asemanare uimitoare cu mica statuie de marmura din gradinita ei. Zari テョn sfテ「rsit pamテ「ntul, si-n departare muntii テョnalti albastri, cu coamele sclipitoare de zapada alba. La poalele dealului テョntr-o padure de toata frumusetea, era o bise-rica sau o manastire. La poarta erau palmieri uriasi si-n gradina portocali si lamテ「i; テョn apropiere de locul asta, marea facea o cotitura pテ「na-n dreptul unei stテ「nci, acoperita cu nisip alb si marunt. Acolo sirena duse pe print, avテ「nd grija sa-i tina capul tot テョn sus si-n bataia razelor soarelui.
Deodata テョncepura a suna clopotele de la biserica, si o multime de fete tinere intrara-n gradina. Sirena atunci se departa テョnotテ「nd, si se ascunse テョn dosul unor stテ「nci, ca sa vada ce-o sa i se テョntテ「mple bietului print.
テ始 curテ「nd una din fete trecu pe lテ「nga el; テョntテ「i se sperie, dar venindu-si repede テョn fire, alerga sa cheme si pe celelalte, care dadura printului toate テョngrijirile. Sirena テョl vazu cum テョsi venea テョn simtire si zテ「mbea celor ce-l テョnconjurau; numai ei nu-i zテ「mbea, fiindca nu stia el cine-l scapase de la moarte. Iar cテ「nd tテ「narul print fu luat si dus テョntr-o cladire mare, sirena, mテ「hnita, coborテョ テョn adテ「ncuri si se テョntoarse la palatul tatalui ei.
Ea fusese テョntotdeauna tacuta si gテ「nditoare; dar din ziua aceea fu si mai tacuta si mai gテ「nditoare. Surorile ei o テョntrebara despre cele ce vazuse ea sus, dar nu le povesti nimic.
Adeseori seara si dimineata, se urca spre locul unde lasase ea pe print. Vazu roadele din gradina cum se coceau, vazu zapada topindu-se pe muntii cei テョnalti, dar pe frumosul print nu-l mai vazu; si din ce テョn ce mai mテ「hnita se テョntorcea テョn fundul marii. Acolo, singura ei mテ「ngテ「iere era sa stea テョn gradinita ei, テョmbratisテ「nd mica statuie de marmura, care semana cu printul; テョn vremea asta florile ei neテョngrijite, uitate, se テョntindeau prin alee ca テョntr-un loc salbatic, incolacind tulpinile lor printre ramurile copacilor, facテ「nd astfel bolti stufoase, unde lumina nu mai putea patrunde.
Dupa cテ「tva timp テョnsa, mica sirena nu mai putu suferi astfel de viata, si テョsi dezvalui taina uneia dintre surori; aceasta la rテ「ndul ei o povesti celorlalte, dar nu numai lor, ci si cテ「torva sirene, care si ele o spusera prietenelor lor cele mai bune. Se-ntテ「mpla, ca una dintre acestea vazuse si ea serbarea de pe corabie, cunostea pe print, si stia locul unde era テョmparatia lui.
- Vino, surioara, zisera celelalte printese; si luテ「ndu-se de mテ「ini, テョn sir, se ridicara deasupra apei テョn dreptul palatului printului.
Palatul acesta era cladit din pietre galbene, lustruite; scari mari de marmura duceau テョnlauntru si-n gradina; mai multe turnuri aurite straluceau pe acoperis, si printre stテ「lpii galeriilor erau statui de marmura care pareau vii. Salile marete erau テョmpodobite cu perdele si covoare de-o uimitoare bogatie, si peretii aco-periti cu minunate zugraveli. テ始 sala cea mare soarele, strabatテ「nd printr-un tavan de cristal, テョncalzea florile cele mai rare care cresteau sub o vesnica ploaie de picaturi stralucitoare.
De-atunci mica sirena venea adeseori テョn locul acesta, si noaptea, ca si ziua; se apropia de tarm si テョndraznea chiar sa se aseze sub marele balcon de marmura, a carui umbra se-ntindea departe deasupra apelor. De acolo vedea pe tテ「narul print, care se plimba singur la lumina lunii; de multe ori, テョn cテ「ntecul muzicii, el trecu prin fata ei テョntr-o luntre frumos テョmpodobita cu steaguri si stofe scumpe, si cei care zareau valul ei alb prin trestiile verzi o luau drept o lebada cu aripile-ntinse.
Ea テョi auzea pe pescari spunテ「nd mult bine de tテ「narul print, si atunci se bucura ca-i scapase viata, cu toate ca el nici nu stia de dテ「nsa. Iubirea ei pentru oameni crestea din zi テョn zi, si din zi テョn zi tot mai mult dorea sa se apropie de ei. Lumea lor テョi parea mult mai テョntinsa decテ「t a ei; apoi oamenii stiau sa strabata marea cu corabiile lor, sa se urce pe munti, deasupra, pテ「na dincolo de nori; ei aveau cテ「mpii verzi si paduri nemarginite. Surorile ei nu stiau sa-i spuna despre toate cテ「te ar fi vrut ea sa afle; テョntreba atunci pe bunica ei care cunostea bine lumea de sus, aceea pe care, cu drept cuvテ「nt, o numea ea "cuprinsul de pe deasupra apelor".
- Dar daca oamenii nu se テョneaca, テョntreaba tテ「nara printesa, traiesc ei vesnic? Nu mor si ei ca noi?
- Fara-ndoiala, raspunse batrテ「na, mor si ei; si viata lor e chiar mai scurta decテ「t a noastra. Noi traim uneori si trei sute de ani; si cテ「nd テョncetam de a mai fi, ne prefacem テョn spuma, caci テョn fundul marii nu sunt morminte pentru corpuri neテョnsufletite. Sufletul nostru nu e nemuritor: cu moartea totul e sfテ「rsit. Noi suntem ca trestiile verzi; odata taiate, ele nu mai テョnverzesc niciodata. Oamenii テョnsa au suflet care traieste vesnic, care traieste si dupa ce corpul lor s-a prefacut テョn tarテ「na; sufletul acesta se テョnalta テョn vazduh pテ「na la stelele care lucesc, si, precum ne ridicam noi din fundul apelor, ca sa vedem locurile unde traiesc oamenii, asa si ei se テョnalta テョn lumi テョncテ「ntatoare, unde niciodata nu pot ajunge noroadele marii.
- Dar de ce n-avem si noi suflet nemuritor? zise mica sirena mテ「hnita; as da bucuros sutele de ani ce mai am de trait ca sa fiu si eu fiinta omeneasca, o zi, numai o zi, si sa ma pot ridica pe urma テョn テョmparatia cerurilor.
- Nu te mai gテ「ndi la asemenea lucruri, zise batrテ「na; noi suntem rnult mai fericiti aici テョn fundul marii, decテ「t sunt oamenii acolo sus.
- Va trebui dar sa mor テョntr-o zi, si sa ma prefac テョn spuma; pentru mine n-au sa mai fie nici soapte de valuri, nici flori, nici soare. Dar nu-i oare un mijloc ca sa dobテ「ndesc suflet nemuritor?
- Unul singur, zise bunica, dar e aproape cu neputinta. Ar trebui ca un om sa simta pentru tine o iubire fara margini, sa-i fii mai scumpa decテ「t tatal si mama lui. Atunci cテ「nd, fiind astfel legat de tine cu tot sufletul si inima lui, un preot i-ar pune mテ「na lui dreapta テョn mテ「na ta si el ti-ar fagadui credinta vesnica, numai atunci sufletul lui s-ar テョmpartasi, si ai putea si tu sa iei parte la fericirea oamenilor. Dar niciodata lucrul acesta nu se va putea テョntテ「mpla: ceea ce la noi, テョn mare, trece drept o frumusete, cum e coada ta de peste, la ei pe pamテ「nt e ceva foarte urテ「t. Saracii oameni! Ca sa fie frumosi ei テョsi テョnchipuie c-au nevoie de doua proptele grosolane, pe care le numesc picioare!
Mica sirena ofta cu amar, uitテ「ndu-se la coada ei de peste.
- Sa fim vesele! zise batrテ「na, sa jucam si sa petrecem cテ「t mai mult テョn cei trei sute de ani cテ「t avem de trait; asta e o bucatica buna de timp, o sa ne odihnim cu-atテ「t mai bine pe urma. テ始 asta seara e bal la curte.
Nu se pot テョnchipui pe pamテ「nt minunatiile de pe-acolo. Sala cea mare de joc era toata de cristal; mii de scoici mari asezate de-o parte si de alta, umpleau sala c-o lumina albastruie, si prin peretii stravezii テョmprastiau lumina asta si-n mare de jur-テョmprejur. Se vedeau テョnotテ「nd nenumarati pesti, mari si mici, cu solzi care luceau ca purpura, ca aurul si ca argintul.
テ始 mijlocul salii curgea un rテ「u larg, テョn care jucau delfinii si sirenele テョn sunetul glasului lor fermecator. Nimeni テョnsa nu cテ「nta mai frumos ca mica sirena, si toata lumea o lauda asa de mult, ca, pentru o clipa, bucuria asta o facu sa uite minunile de pe pamテ「nt. Curテ「nd テョnsa テョsi テョntoarse gテ「ndul iar la vechile-i amaraciuni, la frumosul print si la sufletul lui nemuritor. Iesi binisor din palat, departテ「ndu-se de cテ「ntece si de veselie, si se duse-n gradinita ei. De-acolo auzi strigatul de corn, ce strabatea prin apa:
- Acum pluteste-acolo sus, acel pe care-l iubesc din tot sufletul si din toata inima mea, acel spre care-mi sunt テョndreptate toate gテ「ndurile mele, si caruia as vrea sa-i テョncredintez fericirea vietii mele. As face orice, numai sa fiu cu el si sa pot capata suflet nemuritor. Pe cテ「nd joaca si petrec surorile mele aici テョn palat, eu am sa ma duc la vrajitoarea marii, de care-am avut atテ「ta groaza pテ「na azi. Ea va sti poate sa-mi dea sfaturi si sa-mi vina テョn ajutor.
Si iesind din gradinita ei, mica sirena se テョndrepta spre vテ「ltorile zgomotoase テョndaratul carora locuia vrajitoarea. Niciodata nu mai fusese pe drumul acesta. Nici o floare, nici un fir de iarba nu crestea pe-acolo. Fundul, numai de nisip cenusiu, se テョntindea pテ「na la o cotitura unde apa se テョnvテ「rtea repede テョn loc, ca pietrele morii, si テョnghitea テョn adテ「ncul ei tot ce putea prinde. Sirena se vazu silita sa strabata aceste groaznice vテ「ltori, ca sa ajunga テョn tinuturile vrajitoarei, a carei casa se afla テョn mijlocul unei paduri ciudate. Toti copacii si toate tufisurile nu erau decテ「t polipi, jumatate animale, jumatate plante: pareau ca-s serpi cu sute de capete, ce ieseau din pamテ「nt. Ramurile erau niste brate lungi si lipicioase, si テョn loc de degete aveau viermi care miscau mereu. Bratele acestea se テョncolaceau peste tot ce puteau apuca, si nimic nu mai scapa.
Mica sirena, テョngrozita, ar fi vrut sa se テョntoarca; dar gテ「ndindu-se la print si la sufletul omenesc, テョsi lua inima テョn dinti, テョsi strテ「nse テョn jurul capului parul ei lung, ca sa n-o poata apuca polipii, テョsi テョncrucisa bratele pe piept si テョnota astfel repede ca un peste, printre urateniile acelea, ce fiecare tinea cテ「te o prada テョn brate, ca テョn cleste de fier, fie schelete albe de テョnecati, fie vテ「sle, lazi, sau oase de animale. Si printesa テョnlemni de groaza cテ「nd vazu si o mica sirena sugrumata テョn テョnclestarea bratelor acestora.
テ始 sfテ「rsit ajunse la un loc deschis テョn padurea aceasta, unde serpi uriasi se テョncolaceau, テョnfiorテ「nd privirea cu pテ「ntecele lor galbui. テ始 mijlocul deschizaturii acesteia era casa vrajitoarei, facuta toata numai din oasele テョnecatilor; acolo vrajitoarea, stテ「nd pe-o piatra mare, dadea de mテ「ncare unui broscoi, cum dau oamenii la canari sa manテ「nce zahar. Ea zicea ca serpii aceia scテ「rbosi sunt puisorii ei, si-i placea sa si-i テョncolaceasca peste pieptul ei, care semana cu un burete de mare.
- Stiu ce vrei, zise ea, vazテ「nd pe mica sirena; dorinta ta e o nebunie; totusi voi face sa ti se テョmplineasca, dar stiu ca asta are sa-ti aduca nenorocire. Tu vrei sa scapi de coada ta de peste, si s-o テョnlocuiesti cu cele doua proptele cu care umbla oamenii, si asta, pentru ca sa te iubeasca printul, sa te ia de sotie si sa-ti dea suflet nemuritor. Rostind vorbele astea, izbucni テョntr-un hohot de rテ「s テョnspaimテ「ntator, care facu sa cada si broscoiul si serpii.
- テ始 sfテ「rsit, bine-ai facut c-ai venit; mテ「ine, la rasaritul soarelui, ar fi fost prea tテ「rziu, si ar fi trebuit sa mai astepti テョnca un an. Am sa-ti pregatesc o bautura pe care o s-o duci pe pamテ「nt テョnainte de revarsatul zorilor. Te-asezi pe tarm, si o bei. テ始data coada ta o sa se subtieze si o sa se desfaca テョn doua, テョn ceea ce numesc oamenii "frumoase picioare". Dar sa stii ca asta are sa te doara, ca si cum te-ar taia cineva c-o sabie ascutita. Toata lumea se va minuna de frumusetea ta, vei pastra mersul tau usor si lin, dar fiecare pas te va sテ「ngera si テョti va pricinui dureri, ca si cum ai calca pe vテ「rfuri de ace. Daca tu vrei sa テョnduri toate suferintele astea, ma テョnvoiesc sa-ti dau ajutor.
- Le voi テョndura, zise sirena cu glas tremurat, gテ「ndindu-se la print si la sufletul nemuritor.
- Dar tine bine minte, urma vrajitoarea, ca odata schimbata テョn fiinta omeneasca, nu te vei mai putea face iar sirena! Niciodata nu vei mai revedea palatul tatalui tau; si daca printul, uitテ「nd de tatal si mama lui, nu te va iubi din tot sufletul si inima lui, si nu te va lua de sotie テョn fata unui preot, atunci, suflet nemuritor niciodata nu vei putea dobテ「ndi. テ始 ziua cテ「nd el se va テョnsura cu alta, inima ta se va zdrobi, si tu nu vei mai fi decテ「t putina spuma pe culmea valurilor.
- Ma テョnvoiesc, zise printesa, alba ca de ceara.
- Atunci, daca-i asa, raspunse vrajitoarea, afla ca trebuie sa ma platesti; si eu nu-ti cer putin lucru. Glasul tau e cel mai frumos dintre toate cele din fundul marii: tu crezi ca farmeci pe print cu el, dar eu tocmai glasul tau ti-l cer ca plata. Vreau ceea ce ai tu mai frumos, テョn schimbul acestei bauturi de pret; caci pentru ca sa aiba leac, trebuie sa pun テョn ea sテ「nge de-al meu.
- Dar daca tu テョmi iei glasul, テョntreba mica sirena, ce-mi va mai ramテ「ne?
- Fata ta frumoasa, raspunse vrajitoarea, mersul tau usor si lin, si ochii tai fermecatori; asta-i de-ajuns ca sa rapesti inima unui om. Haide! Fa-ti curaj! Scoate limba sa ti-o tai, si テョti voi da bautura.
- Fie! raspunse printesa.
Vrajitoarea テョi taie limba si biata copila ramase muta.
Apoi vrajitoarea puse caldarea pe foc, ca sa fiarba bautura fermecata.
- Bun lucru e curatenia, zise ea luテ「nd un manunchi de vipere ca sa curete caldarea. Si facテ「ndu-si o taietura pe piept, lasa sテ「ngele ei negru sa curga テョn caldare.
Iesi un fum gros, facテ「nd fel de fel de figuri ciudate, テョngrozitoare. テ始 fiecare clipa, batrテ「na arunca mereu cテ「te ceva テョn caldare, si cテ「nd amestecul acesta テョncepu a clocoti, se auzi un sunet テョntocmai ca gemetele de crocodil. Cテ「nd fu gata bautura, parea ca-i apa limpede.
- Iat-o, zise vrajitoarea, dupa ce-o turna テョntr-o sticluta. Daca polipii ar umbla sa te テョnhate cテ「nd vei trece prin padurea mea, n-ai decテ「t sa le arunci o picatura din bautura asta, si bratele si degetele lor vor sari テョn mii de bucati.
Sfatul acesta era zadarnic; caci polipii, numai zarind bautura ce lucea ca o stea テョn mテ「na sirenei, se dadeau テョn laturi speriati. Astfel trecu ea prin padure si peste vテ「ltorile zgomotoase.
Cテ「nd ajunse la palatul tatalui ei, luminile din sala cea mare erau stinse; de buna seama ca toata lumea dormea si ea nu テョndrazni sa intre. Nu le mai putea vorbi. Si テョn curテ「nd trebuia sa-i paraseasca pentru totdeauna. I se frテ「ngea inima de durere; se strecura テョn gradina, culese cate o floare din fiecare brazda a surorilor ei, trimise, din vテ「rful degetelor, mii de sarutari palatului, si se ridica deasupra apei.
Nu rasarise テョnca soarele cテ「nd ea vazu palatul printului. Luna lucea pe cerul senin. Se aseza pe mal si sorbi bautura; simti ca si cum o sabie taioasa i-ar fi despicat trupul, lesina si ramase ca moarta. Soarele se ridicase mult deasupra marii, cテ「nd ea se destepta テョn junghiurile unor dureri cumplite. Dar テョnaintea ei statea frumosul print, care-o privea uimit cu ochii lui negri. Mica sirena テョsi pleca ochii テョn jos, si vazu ca nu mai avea coada de peste, ci テョn locul ei erau doua picioare albe si frumoase.
Printul o テョntreba, cine e si de unde vine; ea テョl privi cu un aer bland si trist, fara a putea scoate un cuvテ「nt. Tテ「nテ「rul atunci o lua de mテ「na si o duse la palat. Fiecare pas, dupa cum テョi spusese vrajitoarea, テョi pricinuia dureri cumplite, totusi fiind la bratul printului, ea urca, usoara ca un fulg, scara cea de marmura, si toata lumea se minuna de mersul ei lin si mladios. Fu テョmbracata テョn matase si テョn zabranic scump si ochii tuturor o sorbeau si nu se mai saturau privind frumusetea ei; cu toate acestea ea tot muta ramテ「nea. Roabe, テョmbracate テョn aur si matase, cテ「ntau テョn fata printului vitejiile stramosilor lui, ele cテ「ntau frumos, si printul le lauda, zテ「mbind gingasei copile.
"Dac-ar sti, テョsi zicea ea テョn gテ「nd, ce glas cu mult mai frumos mi-am jertfit eu pentru el!"
Cテ「nd tacura cテ「ntarile, roabele jucara テョn sunetul unei muzici fermecatoare. Dar cテ「nd テョncepu a juca mica sirena, ridicテ「nd bratele-i albe si tinテ「ndu-se numai テョn vテ「rful picioarelor, aproape fara sa atinga pamテ「ntul, pe cテ「nd ochii ei vorbeau inimii mai bine decテ「t cテ「ntecul roabelor, toti fura cuprinsi rapid de farmecul acesta nespus; printul porunci ca ea sa nu-l mai paraseasca niciodata, si-o テョngadui sa doarma la usa lui, pe o perna de catifea. Lumea テョnsa nici nu banuia suferintele ce テョndurase ea jucテ「nd.
A doua zi printul o テョmbraca テョntr-un costum de paj, pentru ca ea sa-l poata urma calare. Strabatura astfel テョmpreuna padurile テョnmiresmate si se urcara テョn munti テョnalti; sirena rテ「dea, desi numai ea stia cテ「t suferea.
Noaptea cand toata lumea dormea, ea cobora pe ascuns, pe scara de marmura pテ「na la malul marii, unde-si racorea テョn apa rece, picioarele ce-i ardeau; si toate amintirile copilariei o テョmpresurau atunci.
テ始tr-o noapte, zari pe surorile ei tinテ「ndu-se de mテ「na; ele cテ「ntau cu atテ「ta テョntristare, pe cテ「nd テョnotau, ca mica sirena nu se putu opri de-a le face semn. Recunoscテ「nd-o, ele テョi povestira cテ「ta amaraciune le pricinuise ea. De-atunci ele veneau テョn toate noptile, si o data adusera si pe bunica lor batrテ「na, care de multi ani nu mai scosese capul din mare, si pe tatal lor, regele marii, cu coroana lui de margean pe cap. Amテ「ndoi テョntinsera mテ「inile spre fata lor; dar nu テョndrazneau sa se apropie de mal, cum faceau surorile ei.
Din zi テョn zi printul iubea mai mult pe mica sirena, dar o iubea ca pe un copil dragut si bun, fara a se gテ「ndi s-o ia de sotie. Si pentru ca ea sa poata dobテ「ndi suflet nemuritor, si sa nu fie テョntr-o zi numai putina spuma de mare, trebuia ca neaparat printul sa o ia de nevasta.
- Nu ma iubesti tu mai mult decテ「t pe celelalte? iata ce pareau a-l テョntreba ochii bietei copile.
- Negresit, raspundea printul, care テョi テョntelegea テョntrebarea, tu ai inima mai buna ca toate celelalte; tu imi esti mai apropiata, si semeni cu o fata pe care am vazut-o テョntr-o zi, dar pe care nu cred s-o mai revad vreodata. Aflテ「ndu-ma pe-o corabie care s-a scufundat, am fost dus de valuri la tarm, lテ「nga o manastire unde erau mai multe fete. Una dintre ele, cea mai tテ「nara, ma gasi pe mal si テョmi scapa viata, dar n-am vazut-o decテ「t de doua ori, si niciodata nu voi putea iubi pe alta decテ「t pe dテ「nsa; ei bine, tu テョi semeni aidoma, si uneori テョnlocuiesti chipul fetei acesteia テョn sufletul meu.
"Doamne, テョsi zise テョn gテ「nd mica sirena, el nici nu banuieste ca eu l-am purtat pe valuri pana la manastire si l-am salvat. Alta-i aceea pe care o iubeste. Dar fata aceea e la manastire, nu iese niciodata de-acolo; poate ca o va uita pentru mine, pentru mine care-l voi iubi si-i voi テョnchina lui toata viata mea".
- Printul se テョnsoara cu frumoasa fata a テョmparatului vecin, auzi ea テョntr-o zi; el pre-gateste o corabie stralucitoare sub cuvテ「nt ca vrea numai sa se duca sa vada pe テョmparatul, dar adevarul e ca el o sa ia pe fata lui de sotie.
Aceste vorbe facura pe mica sirena sa zテ「mbeasca: ea stia mai bine ca oricine gテ「ndurile printului, deoarece el テョi spusese: "Fiindca doresc parintii mei, ma voi duce sa vad pe frumoasa printesa, dar niciodata ei nu ma vor putea sili s-o iau de sotie. Nu pot s-o iubesc; ea nu seamana, ca tine, cu tテ「nara fata de la manastire, mai degraba te-as lua pe tine de sotie, sarman copil gasit, cu ochi fermecatori, cu toate ca esti muta".
Si sarutand-o pe frunte printul pleca.
- Cred ca n-ai teama de mare, scumpa copila, テョi zise el cテ「nd erau pe corabia care-i ducea.
Apoi el テョi vorbi de furtuni si de mare cテ「nd e テョnfuriata, de pestii ciudati si de tot ce gaseau scafandrii テョn fundul apei. Vorbele acestea o faceau sa zテ「mbeasca.
Cine cunostea fundul marii mai bine decテ「t ea?
La lumina lunii, pe cテ「nd dormeau ceilati, ea, sezテ「nd pe marginea corabiei, テョsi adテ「ncea privirea テョn apa stravezie, si i se parea ca vede palatul tatalui ei, si pe batrテ「na bunica avテ「nd ochii atintiti spre corabie. テ始tr-o noapte テョi aparura surorile ei: ele priveau cu mテ「hnire si テョsi frテ「ngeau mテ「inile. Mica sirena le chema facテ「ndu-le semne, si テョsi dadu silinta sa le faca a テョntelege ca totul mergea bine: dar テョn clipa aceea se apropie un marinar, si ele coborテ「ra テョn adテ「ncuri, lasテ「ndu-l sa creada ca n-a vazut decテ「t spuma de mare.
A doua zi, corabia sosea la cetatea unde locuia テョmparatul vecin. Toate clopotele テョncepura a suna, muzici cテ「ntau din テョnaltimile turnurilor, si soldatii se pusera-n rテ「nduri cu steagurile desfasurate si cu armele stralucitoare テョn bataia soarelui. Fiecare zi era o sarbatoare: balurile si petrecerile se tineau lant, numai printesa nu venise テョnca de la manastire, unde se zicea ca a fost trimisa ca sa テョnvete toate テョndatoririle テョmparatesti. テ始 sfテ「rsit sosi si ea.
Mica sirena era foarte nerabdatoare de a vedea cテ「t de frumoasa era printesa; i se テョmplini テョn sfテ「rsit dorinta asta: trebui sa recunoasca si ea ca niciodata nu vazuse chip mai frumos, fata mai alba si mai curata, si ochi mai adテ「nc テョntunecati, un fel de albastru テョnchis, ochi テョntr-adevar fermecatori.
- Tu esti! striga printul cテ「nd o zari, tu esti cea care m-ai scapat de la moarte acolo pe tarm. Si strテ「nse テョn brate pe logodnica lui, care se テョnrosise toata. E prea multa fericire! urma el, テョntorcテ「ndu-se spre mica sirena. Dorinta mea cea mai vie s-a テョmplinit! Tu vei テョmpartasi fericirea mea, caci tu tii la mine mai mult ca toti.
Copila marii saruta mテ「na printului, cu toate ca-si simtea inima zdrobita.
テ始 ziua nuntii aceluia pe care-l iubea, ea trebuia sa moara si sa se prefaca テョn spuma.
Veselia domnea テョn tot tinutul; crainici vestira logodna pretutindeni テョn sunet de trテ「mbite. テ始 biserica cea mare miresme ardeau テョn catui de argint, preotii leganau cadelnitele; cei doi logodnici tinテ「ndu-se de mテ「na, primira binecuvテ「ntarea marelui preot. テ士bracata テョn aur si matase, mica sirena era de fata la cununie; dar urechile ei n-auzeau cテ「ntarile, ochii ei nu vedeau sfテ「nta slujba, nu se gテ「ndea decテ「t la moartea ei apropiata si la tot ce pierduse ea テョn lumea asta.
テ始 aceeasi seara cei doi tineri plecara pe o corabie. Tunurile bubuiau. Toate steagurile fテ「lfaiau, テョn mijlocul corabiei se asezase un cort テョmparatesc de purpura si de aur, unde se pregatise un pat maret, pテ「nzele se umflara, si corabia luneca usor pe marea linistita.
Cテ「nd noaptea se apropie, se aprinsera felinare de toate culorile, si marinarii テョncepura a juca pe punte cu veselie. Mica sirena テョsi aminti atunci de seara cテ「nd, pentru テョntテ「ia oara, a vazut ea lumea oamenilor. Se prinse si ea テョn joc, zburテ「nd cum zboara rテ「ndunica,テョncテ「t uimi pe toti cu jocul ei nemaivazut vreodata. E cu neputinta テョnsa a spune ce se petrecea テョn inima ei. Pe cテ「nd juca, ea se gテ「ndea la acela pentru care parasise rudele si lumea ei, テョsi jertfise glasul fermecator, si suferise chinuri nemaipomenite. Aceasta era cea din urma noapte cテ「nd mai respira acelasi aer cu el, cテ「nd mai privea marea adテ「nca si cerul テョnstelat. Noapte vesnica, noapte fara vise o astepta, fiindca n-avea suflet nemuritor. Pテ「na la miezul noptii tinura jocul si veselia pe corabie, si ea juca si rテ「dea, cu moartea-n suflet.
Apoi printul si printesa se retrasera テョn cortul lor; totul intra テョn tacere, si ramase テョn picioare numai marinarul care era la cテ「rma. Mica sirena, rezemata cu bratele-i albe pe bordul corabiei se uita spre rasarit unde se iveau zorile; ea stia ca prima raza de soare o va ucide.
Deodata surorile ei iesira din mare, albe ca si dテ「nsa; parul lor lung nu mai fテ「lfテ「ia テョn vテ「nt: fusese taiat.
- L-am dat vrajitoarei, zisera ele, pentru ca sa-ti vina テョn ajutor si sa nu mori テョn dimineata asta. Ea ne-a dat cutitul acesta; vezi ce ascutit e. テ始ainte de a rasari soarele, trebuie sa-l テョmplテ「nti テョn inima printului, si cand sangele lui cald va curge pe picioarele tale, atunci ele se vor uni si se vor schimba テョntr-o coada de peste. Te vei face iarasi sirena; te vei coborテョ テョn apa cu noi, si numai peste trei sute de ani vei muri si te vei preface テョn spuma de mare. Dar grabeste-te, caci clipa cテ「nd soarele va rasari, trebuie ca unul din voi sa moara. Ucide-l si vino cu noi! Vezi tu dunga aceea rosie in fata noastra? Peste cテ「teva clipe soarele se va ivi, si totul va fi sfarsit pentru tine.
Apoi, oftテ「nd adテ「nc, se cufundara テョn valuri. Mica sirena dadu la o parte perdeaua de la cort si vazu pe tinerii printi adormiti. Ea se apropie テョncetisor de dテ「nsii, se apleca si puse o sarutare pe fruntea celui pe care-l iubise atat de mult. Apoi テョntorcテ「ndu-si privirile spre rasaritul care se テョnrosea din ce テョn ce, se uita cテ「nd la cutitul taios, cテ「nd la frumosul print, ce rostea テョn vis numele sotiei lui, ridica arma cu o mテ「na tremuratoare, dar cutitul テョi cazu din mテ「na. Mica sirena se mai uita o data la print si se arunca テョn mare, unde-si simti corpul topindu-se テョn spuma.
テ始 clipa aceea soarele iesi din valuri; razele-i calde si binefacatoare cadeau pe spuma rece, si mica sirena nu se simtea テョnca nimicita; ea vazu soarele stralucind, norii de purpura si pe deasupra ei plutind mii de fiinte stravezii din lumile ceresti. Glasurile lor cテ「ntau asa de dulce si asa de tainic, ca nici o ureche omeneasca n-ar fi fost テョn stare sa le-auda, cum nici de vazut ochiul pamテ「ntesc nu le-ar fi putut vedea. Copila marii baga de seama ca si ea avea trup la fel ca fiintele acelea si ca テョncet, テョncet, se lamurea din spuma.
- Unde sunt? テョntreba ea cu un glas テョn care nu mai era nimic pamテ「ntesc.
- La Fetele cerului, raspunsera celelalte. Sirenele n-au suflet nemuritor si nici nu-l pot dobテ「ndi decテ「t prin iubirea unui om, vesnicia vietii lor atテ「rna de puterea altuia. Ca si sirenele, suflet nemuritor n-au nici Fetele cerului, dar ele テョl pot dobテ「ndi prin faptele lor bune. Noi zburam テョn tarile calde, unde aerul otravit omoara pe oameni, le ducem racoarea binefacatoare si raspテ「ndim テョn aer miresmele florilor; pretutindeni pe unde trecem, ducem sanatate si voie buna. Si numai dupa ce facem bine vreme de trei sute de ani, dobテ「ndim suflet nemuritor si putem sa ne bucuram si noi de vesnica fericire omeneasca. Biata mica sirena, tu ai facut din toata inima aceleasi sfortari, ca si noi; ca si noi ai suferit si ai iesit テョnvingatoare din toate テョncercarile, tu te-ai ridicat pテ「na la lumea Duhurilor cerului, unde nu mai depinde decテ「t de tine ca sa poti, dupa trei sute de ani, dobテ「ndi suflet nemuritor prin faptele tale bune.
Si mica sirena, ridicテ「ndu-si bratele spre cer, simti pentru テョntテ「ia oara ca i se umplu ochii de lacrimi.
Zgomote de veselie se auzira din nou pe corabie; sirena vazu pe print si pe frumoasa lui sotie cum se uitau cu テョnduiosare la clocotul de spuma, ca si cum ar fi stiut ca ea se aruncase テョn valuri. Nevazuta, ea saruta fruntea printesei, テョl mテ「ngテ「ie pe print, si apoi se テョnalta cu Fetele cerului テョn norul trandafiriu care trecea pe cer.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!