agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii RomÔnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 9178 .



Hainele cele noi ale imparatului
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Hans_Christian_Andersen ]

2004-02-24  | [This text should be read in romana]    |  Submited by error




A fost odata un împarat, caruia îi placeau asa de mult hainele noi, încât el îsi cheltuia averea numai pe îmbracaminte. Când mergea la o parada sau când se ducea la teatru ori la plimbare, nu avea alt gând decât sa-si arate hainele noi.
În fiecare ceas al zilei îsi schimba hainele, si cum se zice de-un rege: "E la sfat", astfel se spunea despre el: "Împaratul e la dulapul cu haine".
În cetate era mare veselie: treceau pe-acolo tot felul de straini; într-o zi iata ca venira doi pungasi care se dadura drept mari mesteri tesatori si spusera ca ei stiau a tese cea mai minunata stofa din lume. Nu numai culorile si desenele erau nemaipomenit de frumoase, dar hainele facute din aceasta stofa aveau o însusire ciudata: se faceau nevazute pentru orice om care nu-si îndeplinea bine slujba, sau care era marginit la minte.
"Astea-s haine strasnice, se gândi împaratul; cu ele am sa pot cunoaste destoinicia oamenilor mei; am sa pot deosebi pe cei destepti dintre prosti. Da, îmi trebuie numaidecât aceasta stofa".
Si dadu îndata o mare suma de bani celor doi pungasi, ca ei sa-si înceapa lucrarea cât mai repede.
Ei întinsera doua razboaie si se faceau ca lucreaza de zor, cu toate ca nu era nimic pe tevile lor. Mereu cereau sa li se dea matase subtire si fir de aur; dar ei le puneau de-o parte, în sacul lor si lucrau pâna la miezul noptii pe razboaiele goale.
"Trebuie sa stiu acum unde au ajuns ei cu tesutul stofei", îsi zise împaratul.
Si i se umplea inima de grija, gândindu-se ca cei prosti si nedestoinici pentru slujba lor nu vor putea sa vada stofa. Nu doar ca se îndoia de dânsul, dar totusi chibzui ca ar fi bine sa trimita întâi pe altcineva, care sa vada lucrul înaintea lui. Toti locuitorii din cetate stiau de însusirea minunata a stofei si fiecare ardea acum de nerabdare sa afle cât de prost si netrebnic e vecinul lui.
"O sa trimit pe cel mai vechi si mai bun ministru al meu, se gândi împaratul, sa vada ce-au lucrat tesatorii; el poate mai bine ca oricine sa judece lucrul; el se deosebeste dintre toti si prin desteptaciunea si prin vrednicia lui".
Cinstitul si batrânul ministru merse în sala unde lucrau cei doi pungasi la razboaiele lor goale.
"Dumnezeule! se gândi el deschizând ochii mari, eu nu vad nimic". Dar nu zise nici un cuvant.
Cei doi tesatori îl poftira sa vina sa se uite mai de aproape, si-l întreba cum i se par culorile si desenul, si-n acelasi timp îi aratara razboaiele lor; batrânul ministru îsi atinti ochii, dar nu vedea nimic, prin faptul ca nici nu era nimic.
"Doamne! se gândi el, sunt eu într-adevar asa de marginit? Nu trebuie ca cineva sa banuiasca una ca asta. Dar eu sunt oare asa de nevrednic? Nici nu îndraznesc sa spun, ca stofa e nevazuta pentru mine."
- Ei bine, cum vi se pare? întreba unul din cei doi tesatori.
- O, e frumoasa, nici nu se poate o stofa mai frumoasa! raspunse batrânul ministru, punându-si ochelarii. Ce desen si ce culori!... Da, pot spune împaratului ca sunt foarte multumit.
- Asta ne bucura grozav, zisera amândoi tesatorii, si ei, începura a-i arata desene si culori închipuite, dându-le fel de fel de nume. Batrânul ministru îi asculta cu cea mai mare luare-aminte, ca sa poata spune împaratului toate deslusirile lor.
Cei doi sarlatani cereau mereu bani, matase si fir de aur; le trebuia foarte mult pentru stofa asta. Bineînteles ca ei puneau toate astea de-o parte: razboaiele lor ramâneau tot goale si ei lucrau de zor.
Câtva timp dupa asta împaratul trimise un alt slujitor credincios sa vada stofa si daca tesatorii mai au mult pâna s-o ispraveasca.
Acestuia i se întâmpla acelasi lucru ca si ministrului: se uita si iar se uita, dar nu vazu nimic.
- Nu-i asa ca-i minunata stofa asta? îl întrebara cei doi sarlatani, aratându-i frumosul desen si culorile stralucite care nu se vedeau deloc.
"Cu toate astea prost nu sunt! se gândi omul. Pesemne ca nu sunt vrednic de locul meu? Asta-i cam ciudat, sa iau bine seama sa nu mi-l pierd".
Apoi lauda si el stofa, si îsi arata admiratia pentru alegerea culorilor si mai ales a desenului.
- E de-o frumusete neînchipuita, spuse el împaratului; si tot orasul nu mai vorbea decât de stofa cea minunata.
în sfârsit vru si împaratul s-o vada, cât era înca pe razboi. Însotit de-o multime de oameni alesi, printre care erau si cei doi credinciosi ai lui care vazusera stofa, se duse în sala unde cei doi pungasi teseau mereu, dar fara fir de aur nici de matase.
- Nu-i asa ca-i de toata frumusetea! zisera cei doi credinciosi. Desenul si culorile sunt demne de Marita ta.
Si ei aratara cu degetul razboaiele goale, ca si cum ceilalti ar fi vazut ceva.
"Ce-i asta, se gândi împaratul, eu nu vad nimic. Asta-i îngrozitor. Sunt eu oare un prost? Ori sunt nevrednic de-a împaratii? Niciodata nu mi-as fi putut închipui, ca tocmai mie sa mi se întâmple o asemenea nenorocire". Apoi deodata striga:
- E de toata frumusetea! Va marturisesc deplina mea multumire.
Clatina din cap cu un aer satisfacut si privi spre razboaie fara a îndrazni sa spuna adevarul.
Toti curtenii se uitara unii dupa altii si iar se mai uitara, fara însa a vedea nimic si zisera si ei ca împaratul.
- Într-adevar e de toata frumusetea! Ei îl sfatuira chiar sa îmbrace hainele din stofa asta la cea dintâi mare parada.
- E neînchipuit de frumos, e fermecator, e admirabil! strigau toate gurile si multumirea era pe fetele tuturor.
Cei doi sarlatani fura decorati si primira rangul de Mari Tesatori ai curtii.
Toata noaptea în ajunul marii parazi ei vegheara si lucrara la lumina a saisprezece lumânari. Lumea toata vazu ce osteneala îsi dadeau sa gateasca hainele noi ale împaratului. În sfârsit se facura ca scot stofa din razboi, taiara în aer cu niste foarfeci mari, cusura cu un ac fara fir, apoi spusera ca haina-i gata. Împaratul, urmat de aghiotantii lui, se duse s-o vada si pungasii, ridicând un brat în aer ca si cum ar fi tinut ceva, zisera:
- Iata pantalonii, iata haina, iata si mantia. Totul e usor ca pânza de paianjen. Nici o grija sa n-aveti c-o sa va fie vreodata grea o asemenea haina; asta-i si cea mai minunata însusire a acestei stofe.
- Negresit, raspunsera aghiotantii; dar ei nu vedeau nimic, pentru ca nici nu era nimic.
- Daca Maria Ta binevoieste sa se dezbrace, noi îi vom încerca hainele, în fata oglinzii celei mari. Împaratul se dezbraca si pungasii se facura ca-i dau hainele una dupa alta. Îl învârtira ca si cum l-ar fi îmbracat, iar el, se suci, se rasuci în fata oglinzii.
- Doamne! Ce bine vine, parca-i turnata! Ce croiala frumoasa! strigara curtenii. Ce desen! Ce culori! Ce haina nepretuita!
Marele maestru de ceremonii intra.
- Va asteapta la usa baldachinul, sub care Maria Voastra va merge la parada, zise el.
- Bine, sunt gata, raspunse împaratul. Cred ca nu sunt rau îmbracat.
Si se mai întoarse înca o data în fata oglinzii, ca sa-si priveasca bine înfatisarea lui mareata.
Curtenii, care trebuiau sa-i duca din urma trena, se facura ca ridica ceva de jos; apoi tinura mâinile în sus, nevoind a lasa sa se bage de seama ca ei nu vad nimic.
Pe când împaratul mergea mândru sub baldachinu-i maret, toti oamenii, în ulite si pe la ferestre strigau: "Ce mai haina stralucita! Ce frumoasa trena are! si ce croiala minunata!
Fiecare se ferea, ca nu cumva sa se bage de seama ca el nu vede nimic; s-ar fi dat de gol numaidecât ca-i prost si ca-i nevrednic de slujba lui. Niciodata hainele împaratului nu stârnisera o mai mare admiratie.
- Dar eu vad ca n-are haine deloc, zise un copil mic.
- Doamne, asculta glasul nevinovatei! sopti tatal lui.
Si îndata rosti si multimea cuvintele copilului.
- Este un copilas care spune ca împaratul n-are haine deloc.
- N-are haine deloc! striga în sfârsit norodul.
împaratul fu grozav de jignit, caci i se paru ca avea dreptate. Asa era. Totusi se socoti în gând si îsi lua hotarârea:
"Orice-o fi, trebuie s-o duc de-acum pâna la sfârsit!"
Si îsi ridica apoi cu mai multa mândrie, capul; si curtenii tineau înainte, cu respect, trena care nu era.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!