agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-04 | [This text should be read in romana] |
Evenimentul cultural al lunii decembrie a fost, fără îndoială, revenirea la Lugoj a celebrei actrițe Maia Morgenstern, cu spectacolele „Rubayatele lui Omar Khayyam” și „Tangoul final”. Am profitat de pauza dintre cele două piese pentru a-i solicita un interviu, pe care Maia Morgenstern l-a acordat cu multă amabilitate, chiar la cabina de machiaj.
Premieră teatrală la Lugoj: „Rubayatele” în limba română - Ce ne puteți spune despre spectacolele pe care le susțineți azi (n.r. – interviul a fost luat în 16 decembrie)? De ce ați ales aceste piese? - Primul este un fel de spectacol-recital bazat pe poezia lui Omar Khayyam, pe care îl joc alături de Tudor Aaron Istodor, student în anul II la actorie, clasa profesor Iani Cojar. Muzica originală a spectacolului este compusă de Dorina Crișan Rusu. De altfel, colaborarea cu Dorina Crișan Rusu este o veche și trainică prietenie, bazată, aș spune eu, cam „rea” și cam „cinică”, dar obiectivă, pe interese artistice comune. Doamna este compozitor de muzică de teatru, un gen foarte puțin abordat la noi. Nu e vorba de o ilustrare, nu este vorba de ce s-ar potrivi, nu e vorba de un „mortar” care umple niște goluri între cărămizi, ci este o coordonată a spectacolului, a artei spectacolului. Revenind la întrebare, „Rubayatele lui Omar Khayyam” este un spectacol născut din iubire pentru poezia și filozofia lui Omar Khayyam, într-un moment netulburat. Chemată fiind de vechi prieteni, pe care-i am de 10-15 ani, să inaugurez un teatru nou în Elveția – eram invitată să prezint ceva, orice aș fi vrut - eu am optat să creez un alt spectacol decât cele știute până atunci. L-am rugat pe Tudor Aaron Istodor, care se pregătea pe vremea aceea să susțină examenul la UNATC, să mă ajute să creez acest spectacol în limba engleză, pentru că așa a fost comandat. La Lugoj îl prezentăm, în premieră, în limba română – cred că frumusețea textului, sensibilitatea, profunzimea și bogăția semnificațiilor se cuvine să ajungă la inima spectatorului pe calea cea mai scurtă, la modul direct, fără bariera unei limbi care, la urma urmei, nu ne este limbă maternă. Spectacolul acesta ne-a fost solicitat și cu ocazia evenimentului care s-a numit „Lovitură de teatru” la București – o săptămână a francofoniei, așadar l-am jucat și în limba franceză, pe scena Teatrului Odeon. Puteam să-l jucăm și în franceză, și în engleză, dar, de comun acord cu profesoara Simona Avram - prin efortul căreia acest eveniment cultural se întâmplă la Lugoj - de data asta, am optat pentru varianta în limba română. Evident, există traduceri magnifice ale operei lui Omar Khayyam, dar noi am preferat să aducem în plus, în acest colaj, un fel de a înșirui poeziile într-o anumită idee, care sper că a fost descoperită în spectacol. Asta ne-a „mânat pe noi în luptă”. - Despre „Tangou final”, ce ne puteți spune? - Piesa, scrisă de Mario Diament, este o producție a Teatrului Evreiesc de Stat, iar autorul a fost przent la premiera de pe scena teatrului din București. El mi-a trimis apoi o scrisoare în care-și exprima entuziasmul și satisfacția, în calitate de autor, față de jocul nostru și față de felul în care a fost montat spectacolul. Direcția de scenă, regia, a fost asigurată de dl. Moshe Yassur, un regizor foarte serios, de o structură clasică, cu care ne-am înțeles extraordinar de bine. Nouă, textul ni s-a părut foarte ofertant, la fel și cele două personaje, cu multe meandre, multe capcane, care le fac cu atât mai interesante și mai provocatoare. Este cel din urmă spectacol „născut” împreună cu Tudor Aaron Istodor, iar premiera a avut loc de curând (n.r. – în noiembrie). 25 de ani în „câmpul muncii” - Ceea ce am observat în această seară este că, pe scenă, tandemul actoricesc Maia Morgenstern – Tudor Aaron Istodor a funcționat impecabil. Există o similitudine între felul în care dumneavoastră ați făcut primii pași în teatru și felul în care fiul dv. a început acestă carieră, pentru că este evident, putem vorbi cu certitudine despre o carieră? - La prima vedere, nu găsesc nici o similitudine. Eu mi-am început existența, ca artistă, cu un eșec – am căzut prima oară la facultate, la IATC cum se numea pe vremea mea. Apoi am dat un fel de concurs, un examen, o audiție, la Teatrul Evreiesc de Stat, unde am fost acceptată. Vreau să cred că am fost acceptată nu numai pentru faptul că sunt evreică, ci - am simțit asta – pentru că m-am bucurat de încederea colectivului și a direcțiunii din acea perioadă a Teatrului Evreiesc de Stat. Pe cartea mea de muncă – și vreau să vă spun că anul acesta împlinesc 25 de ani în câmpul muncii - scria, mai bine zis scrie, deși între timp mai urci trepte: „figurant corp ansamblu”. Asta nu înseamna că nu m-am bucurat, așa cum am spus, de încrederea colectivului, a regizorilor și a colegilor mei, mari actori, dintre care mulți au trecut, între timp, în neființă. Și totuși, poate că din punctul acesta de vedere aveți dreptate, și eu, și Tudor, ne confruntăm cu partituri dificile, am fost aruncați în apă, foarte de la început, și am fost nevoiți să înotăm, să ne „salvăm pielea”, cumva. Vreau să spun că ne confruntăm cu roluri serioase, cu partituri importante, solicitante, și poate că asta ne va forma, într-un anumit sens. Asta m-a format pe mine și poate că-l va forma și pe Tudor. Mă gândesc aici la seriozitatea cu care se cuvine să te apropii de un personaj, de o structură, de o formă de spectacol. - La un moment dat, a trebuit să faceți o trecere de la Teatrul Evreiesc de Stat la Teatrul Național. A fost acesta un moment dificil pentru dumneavoastră? - Eu nu am părăsit Teatrul Evreiesc de Stat. În continuare, sunt angajată și la Teatrul Evreiesc de Stat, eu nu l-am părăsit nici când am fost la facultate, nici când m-am dus la Piatra Neamț, pentru că, după ce am terminat facultatea, au urmat trei ani la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Chiar în această seară, veți vedea o producție a Teatrului Evreiesc de Stat (n.r. – piesa „Tangou final” de Mario Diament, în regia lui Moshe Yassur). „Sunt un actor foarte disciplinat” - Am urmărit prezențele dv. anterioare la Lugoj ca spectator discret, în sală, iar la terminarea reprezentațiilor, la ieșire, primele comentarii erau: câtă forță de interpretare, câtă energie, câtă putere. De unde vin toate acestea? - După părerea mea, această energie vine din partea publicului și a felului cum este receptat spectacolul pe care îl ofer oamenilor. Dragostea cu care mă înconjoară spectatorii îmi dă aripi, îmi dă încredere, mă motivează. Aceasta este de fapt energia sau forța despre care vorbeați. - Ați lucrat cu foarte mulți regizori, nume mari ale teatrului și cinematografiei naționale și mondiale. Personalități diferite, stiluri diverse... Care este marja independenței actorului față de indicațiile regizorale? Cum funcționează tandemul actor-regizor? Sunteți o actriță care se conformează spuselor regizorului? Vă întreb pentru că lumea care vă vede, intuiește o personalitate puternică, dincolo de imaginea nonconformistă. - Sunt un actor foarte disciplinat și marea mea ambiție este să fac parte integrantă din visul regizorului, din propunerea și concepția sa. Nu am nici o spaimă că personalitatea mea se va dizolva, dimpotrivă, personalitatea mea și ceea ce simt, ceea ce cred, va augmenta, va înflori ceea ce-mi cere un regizor. Am mare încredere în regizorii cu care lucrez, iar prin propunerile și ideile care îmi vin încerc să vin în întâmpinarea concepției regizorale, în general. - Care a fost cel mai permisiv și care a fost cel mai strict regizor? - Nu pot să fac o astfel de categorisire sau clasificare, cum vreți să-i spuneți. Am încercat să înțeleg stilul fiecăruia și, din acest moment, nimic nu a contravenit la ce simțeam eu, nu m-a forțat nimic și m-am dus pe calea deschisă de regizor. Andrei Șerban ne-a propus un lucru foarte riguros, ritualic aproape: ne-a dăruit o matcă, o albie, ca albia unui rîu, pentru un fluviu de energie, pentru vulcanul pe care – fără nici un fel de falsă modestie – îl simt a exista în mine. Am superstiții înaintea intrării în scenă... - Aveți o pregătire specială înainte de spectacol, n-aș vrea să folosesc cuvântul „transă”..., totuși, cum vă motivați înainte de spectacol, care este „alchimia” dinaintea intrării pe scenă? - Dacă vorbim de spectacolul pe care tocmai l-ați vizionat (n.r. – „Rubayatele lui Omar Khayyam”), este o pregătire ce vine din motivația concretă și directă pentru care a fost creat un spectacol. Nimic nu e întâmplător la mine... Nu este un ritual special, dar îmi încălzesc și corpul, și vocea. Fac exerciții ușoare de gimnastică, exerciții de glas. Dorina Crișan Rusu mă ajută și mă susține – uneori mă și controlează înaintea spectacolelor, și bine-mi face, dacă am efectuat „încălzirea”. Din păcate, înainte de intrarea în scenă am și superstiții – și nu sunt prea mândră de ele... - Pentru că jucați aceste specacole alături de fiul dv., un tânăr aflat la începtul carierei, ce părere aveți despre șansele de afirmare ale actorilor tineri, care au ceva de spus, în România de azi? - Sigur că nu îmi pot reprima tristețea de a vedea numai în reclame actori splendizi, actrițe minunate, oameni cu un orizont cultural excepțional, care mă fascinează, mă uimesc, de la care am ce învăța, oameni culți, inteligenți, informați, muncitori, foarte ambițioși... Subliniez, nu am nimic împotriva reclamelor, fiecare trebuie să se afirme așa cum poate, dar mi-e jale... ah, dacă l-ai fi văzut pe cutare într-un spectacol memorabil, iar acum îl mai poți vedea doar într-o reclamă, subliniez cuvântul „doar”... Pentru mine, socotindu-mă colegul lor, este așa, un pic frustrant. Șanse totuși există și se cuvine să le oferim tinerilor, așa cum am oferit-o eu tânărului actor Istodor. - Care este următorul proiect pe care îl veți transpune pe scenă? - Există un proiect de viitor la Teatrul Bulandra, împreună cu dl. Liviu Ciulei, dar, când vom ști mai multe, vă vom mărturisi mai multe. - Academia Americană de Film a declarat „Fahrenheit 9/11” și „Patimile lui Cristos” drept cele mai importante producții ale anului 2004. Cum vă gândiți la șansa reală de a câștiga un premiu Oscar pentru rolul din filmul lui Mel Gibson? - Ca să vă dau un răspuns, atât vă spun: haideți să nu speriem îngerii... interviu publicat în săptămânalul "Redeșteptarea" Lugoj, an XV, nr. 707, din 28 decembrie 2004 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy