agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3811 .



Muzică și comunicare la TULCEA
article [ Events ]
Muzică și comunicare, cu Profesorul Universitar Doctor Șerban Dimitrie Soreanu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Mirela Zafiri ]

2009-11-10  | [This text should be read in romana]    | 



Muzică și comunicare,
cu Profesorul Universitar Doctor Șerban Dimitrie Soreanu

Oraș scăldat de Dunăre la momentul premergător contopirii sale cu albastrul întunecat al mării celei negre, cetate înălțată la răscruce de drumuri, spre cel mai nou pământ al țării - Delta, Tulcea este portul de plecare în explorarea fecundului tărâm. Trasee turistice variate împânzesc canalele ce ascund colonii de păsări, oferind un spectru larg de posibilități pasionaților în ale pescuitului și nu numai. Centrul ecologic Delta Dunării, cu dotările sale ultramoderne, concurând cele mai chivernisite oceanarii și acvarii ale Europei, cum ar fi cele ale Barcelonei sau Lisabonei, ne impresionează atât prin diversitatea și bogăția exponatelor, cât și prin amabilitatea personalului. Pe timp de noapte esplanada Dunării, măturată de curenți reci, oferă privitorului farmecul aparte al clădirilor frumoase, luminate fastuos, pe modelul occidental de punere în valoare. Curat și cochet, Tulcea ne face o surpriză plăcută și din punct de vedere cultural. Pe lângă spectacolele de largă audiență, aduse de impresari cu simțul banului, prin dăruirea și abnegația unor oameni de cultură Tulcea beneficiază și de o stagiune muzicală a sa, cu manifestări lunare. Proiectul intitulat «Muzică și comunicare», al Profesorului Universitar Doctor Șerban Dimitrie Soreanu și-a dovedit viabilitatea în timp, aniversând în 2009 al 25-lea an al existenței sale.
Pornită de Domnia Sa într-un avânt al tinereții, alături de alți proaspeți absolvenți de conservator, printr-un joc al întâmplării s-ar putea spune – dar cum noi știm că întâmplările sunt rezultatul conlucrării universului la realizarea celor mai intense și palpabile dorințe ale noastre, iată că această stagiune de comuniune în muzică și-a format în timp publicul său fidel, care, lună de lună primește cu entuziasm invitați din toată țara. Inițial găzduită de Casa de Cultură - actuala Casa Cărții, stagiunea a început în 1984. După 1990, din lipsa fondurilor, tot mai reduse pentru cultură, manifestările au fost mai rare, însă la fel de bine primite de public, având în plus statutul de eveniment cultural. Printr-un concurs favorabil de împrejurări, în ultimii 5 ani sufletul acestor manifestări a devenit Doamna Doctor în muzică Monica Buhai, profesoară de istoria muzicii la Liceul de Arte din localitate și inspector școlar al Inspectoratului Județean de Învățământ Tulcea. Prin străduințele sale și sprijinul Primăriei Municipiului Tulcea și SC Interfrig srl., sala de concerte a Liceului de Muzică are un aspect plăcut și primitor. Finanțările obținute de inimoasa doamnă s-au concretizat într-un pian nou, o încălzire adecvată și un design modern pentru sala de concert. Munca de secretariat, programe de sală, afișe, contacte, invitații, toate premizele desfășurării în condiții civilizate a unui recital sunt asumate cu dezinvoltură și optimism de Monica Buhai. Debordând de viață și pasiune pentru munca de promovare a adevăratei arte, doamna Monica a consacrat parte importantă din timpul Domniei Sale întreținerii și ridicării acestei stagiuni la un nivel cu adevărat profesionist. Parteneriatul artistic născut din dorința tulcenilor de a avea o stagiune muzicală, concretizat în eforturile organizatorice ale Doamnei Buhai și coordonarea de înalt nivel spiritual a profesorului universitar doctor Șerban Dimitrie Soreanu și-a găsit oamenii potriviți la locul potrivit. Formatul seratelor depășește cu mult ideea de concert educativ, faza de lucru cu publicul fiind foarte avansată. Prezentările pieselor pun în obiectiv nu numai probleme de formă și conținut, ci abordează din punct de vedere semantic și semiotic, pe înțelesul publicului, semnificațiile intrinseci ale actului muzical. Comunicarea se face în ambele sensuri, momentul muzical fiind dezbătut atât de către artiști, cât și de către auditori, starea de bine a unei adevărate împărtășiri din muzică planând peste spontaneitatea discuțiilor, dibaci îndrumate pe făgașul dorit de către coordonator. Nu pot decât să mă înclin în fața profesionalismului și a dragostei de muzică ce ne unește în căutarea frumosului din noi, mulțumind organizatorilor pentru prilejul de a mă afla în mijlocul unui eveniment atât de luminos.


Tulcea, octombrie 2009,
Mirela Zafiri


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!