pentru moarte nu e pregătire
brațul ei se ține de valiză în felul surd aparte de mâna mea cea caldă
ea are alte limbi de măsurat perdeaua de ore
ce cade peste vorba ta și-a mea

noi suntem mici
o vedem cum vedem pământul
cum ne uităm la pâine și la cerul plin de gânduri și de frunze
ce vor cădea mereu și peste tot

o halucinație
de care lumea are grijă să nu o deranjeze
fără respirație când vrei s-o strângi în brate


ea
doar cu miros dulce de sâmburi de caise sparți devreme de dinții cei de lapte
îți zâmbește uneori sub piele
și în nopțile acelea cu vise lungi cât plânsul
o simți pe buze cum îți citește rime
o iei în brațe și târziu de tot
când ceasul tău îți bate
îi dai și nume și o strigi din mâini

să nu plângi
ea îți ia și patul și perna din care
te înțeapă fulgii iernilor bătrâne

să nu plângi
ea nu îți va șterge urma
e cineva mereu
lângă tine

eu



dar a crescut și ea

moartea mea e mare

și râde sărind coarda chiar aici în pragul pe care tu aștepți

lasă
se rezolvă toate
aud și amețesc

mă întorc peste podul cel de piatră
și șoptesc
hai să facem altul
doar că tu lipsești