agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-07-20 | [This text should be read in romana] | Asociația Epigramiștilor Clujeni „Satiricon”, înființată în 1979, a aniversat 35 de ani. Tot anul acesta, s-au împlinit 25 de ani de când se desfășoară Festivalul Național „Eterna Epigramă”. Așadar, dublă aniversare și un festival pe măsură. Vineri, în Sala de conferințe a Hotelului Delaf, s-a desfășurat o masă rotundă, cu tema „Satiriconul, la ceas aniversar”. Cu această ocazie, domnul Eugen Albu a trecut în revistă activitatea cenaclului al cărui președinte este, iar domnul prof. univ. Dan Brudașcu a prezentat monografia ilustrată „Satiricon 35. Tradiție și actualitate”, realizată de vicepreședintele „Satiricon” – Gavril Moisa. Ani la rând, am fost oaspeții părintelui Dejeu – prieten al epigramei și al epigramiștilor. Văzând organizatorii că drăcușorii de epigramiști nu-s prea duși la biserică, s-au gândit să ne ducă, anul acesta, tocmai la Mitropolia Clujului, Vadului și Feleacului. ÎPS Andrei Andreicuț ne-a primit cu mult căldură, dar și cu prăjituri și vin. Se pare că efectul a fost cel scontat. Dacă la Bucea am deșertat, din desaga cu epigrame, unele mai… neortodoxe, aici am fost suspect de cuminți. La plecare, am primit cărți pentru minte și suflet. La Muzeul Mitropoliei, o măicuță isteață și jovială ne-a prezentat exponate extreme de valoroase, prin vechimea sau istoricul lor. Ne-am deplasat, apoi, la Muzeului Etnografic al Transilvaniei, din Parcul Hoia. Înființat în 1929, muzeul reunește ateliere țărănești, instalații tehnice din vremuri uitate, care pentru noi par niște ciudățenii. Ciudată a fost și apariția unor miri însoțiți de un mic alai, care se întreptau spre biserica veche, spre a-și uni destinele. Gospodăriile țărănești specifice Transilvaniei sunt adevărate monumente arhitectonice ale patrimoniului etnografic. Locuințele din lemn păstrează farmecul vremurilor de demult, atât prin aspectul exterior, cât și prin inventarul obiectelor din interior. Spectacolul de gală a avut loc la Casa de Cultură a Studenților, mai exact în Sala Europa. Fiind amplasată tocmai la etajul al treilea, mulți au constatat că nu-i prea ușor să ajungi în Europa… Moderatorul, și de această dată, a fost umoristul Cornel Udrea. Au participat mulți invitați speciali, s-au acordat multe diplome omagiale, a fost readusă în amintirea celor prezenți imaginea celor care nu mai sunt. Cine putea să presare în cuvinte mai multă sensibilitate, decât doamna profesoară Silvia Popescu? Fiind un festival de umor, nu putea lipsi voia bună. Pe lângă recitalul epigramiștilor și al interpretei de muzică folk, Magda Puskas, a stârnit ropote de aplauze și prestația carismaticului Sorin Tănase. Momentul așteptat cu nerăbdare a fost festivitatea de premiere. La această ediție, juriul a fost format din: Cornel Udrea (președinte), Eugen Pop, Aurel Buzgău și Silvia Popescu. Concurenții au trimis epigrame la tema impusă (Mobil și imobil) și la temă liberă. S-au acordat următoarele premii: Premiul I – Gheorghe Șchiop (Porumbacu de Jos) Matematică electorală Accepți – mobilul când ți-o cere – Și calculul absurd total De ridicare la putere A câte unui radical. Premiul al II-lea – Nicolae Bunduri (Brașov) În ultimă instanță Iubit de toată România, Iohannis, omul cu virtuți, Va câștiga Președinția În “țara sașilor pierduți”. Premiul al III-lea – Janet Nică (Ostroveni, Dolj) Mobilitate extremă Aleșii noștri, toți, și nu doar unii, Întotdeauna, nu doar uneori, Aleargă după voturi ca nebunii, Iar, dup-aceea, fug de-alegători… Mențiuni: Gheorghe Constantinescu (Brașov), Ioan Toderașcu (Costești, Vaslui), Laurențiu Ghiță (București), Nicolae Peiu (Iași), Florian Abel (Valea Măcrișului, Ialomița). Din fotografia de grup, pe care am făcut-o la terminarea spectacolului, lipsesc tocmai gazdele. Ocupați cu probleme organizatorice, nu au coborât deodată cu noi. Așadar, “clujeanul agonic” nu apare nici în tradiționala noastră fotografie. Fotografiile au fost făcute de Dorel Lazăr, Ioan Toderașcu și fiica mea, Teodora, care a ținut loc, în poza de mai sus, marelui absent... |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy