Dincolo de nefericire omul cade încontinuu într-o genune având adâncimi siderale, la baza genunii colcăie nebunia ireversibilă și imuabilă ; de aceea e bine să stabilim limite solide nefericirii, iar la periferia ei negativă să-i grefăm hiatusuri succesive, ca tampon între nefericire și genune, prin care rătăcește mintea bulversată a omului. Și atunci se impune să defectăm angrenajul și mecanismul nefericirii, cu ramificații în oamenii ce fac din blazare sistem de referință. În acest caz nefericit se impune schimbarea totală a matricei ființiale.
Dincoace de nefericire, coexistă stările a căror indispoziție este influențată de proximitatea nefericirii.
Când suntem atinși la suprafață de maladia nefericirii, să o neutralizăm înainte de a pătrunde în profunzimi, diluând-o la început cu substanța nimicniciei, pentru a face din ea un haos controlat superficial de nimic, și apoi să folosim entropia pentru a transforma haosul în dezordine, și în această ultimă etapă intervine spiritul pentru a organiza dezordinea.
Nefericirea dacă a distrus suprafața ființială protejată de câmpul electro-magnetic al omului, pătrunde în profunzimi, intră în conflict cu stările, eurile, sinele și imanența, și interacționează cu destinul oamenilor, deraindu-l de la calea optimă într-un spațiu colateral în care nefericirea proliferează. Nefericirea își creează apoi o atmosferă sepulcrală, funerară și funebră, care înăbușă fericirea și face din oameni marionete și paiațe, căci doar fericirea creează ambianța propice dezvoltării personale a omului responsabil, care-și asumă defectele.