Jocul morbid al suferinței cu emoțiile vulnerabile se desfășoară în laboratoarele vieții, în care suferința este disecată și pusă la microscop pentru a-i vedea elementele, de la fragmente complexe și până la corpusculi.
Suferința încălzește ce calmul îngheață, iar afectele încinse de suferință transpiră lacrimi care impregnează sufletul și aburesc ferestrele sinelui.
Când devine prea grea, suferința o spânzur de esența ce modelează materia.
Suferința țopăie pe corpul interior, are gheare zgârâind sufletul ce sângerează monade.
Am îmbrăcat suferința în hainele fericirii, și la contactul lor s-a stârnit o vâlvătaie mistuind atât suferința, cât și fericirea.
Am întors entitățile personale pe dos, astfel s-au depus pe piele, iar corpul exterior l-am introdus în interior, luând locul sufletului.
Când suferința se zvârcolește proiectează dezarmonia funestă, având similitudini cu dezechilibrul, peste armonie, traumatizând-o.
Convulsiile suferinței perturbă și disturbă ritmurile existențiale, și ființa se simte dezacordată și dezarticulată față de interacțiunea cu ritmurile realității.
Când vibrațiile suferinței se opresc, ființa se sincronizează din nou cu realitatea, și în acest moment o diluez cu febrilitatea creatoare.