(...) În „Revolta maselor”, Ortega y Gasset zicea că politicianul face ca lucrurile să fie din ce în ce mai confuze, în timp ce intelectualul se străduiește să le facă mai limpezi. Problema e dacă noi corespundem acestei caracterizări. Uneori am niște îndoieli, deoarece există un anumit relativism moral chiar în rândurile noastre, ale intelectualilor, ceea ce mi se pare grav și periculos. Voi da câteva mostre de relativism moral. Prima la care mă gândesc este transformarea echidistanței în superstiție, absolutizarea ei. Fără îndoială, nu poate exista justiție adevărată fără neutralitate politică, nu poate exista presă independentă fără ca ea să fie deasupra partidelor (...)
(...) Mă întreb, însă, dacă poate exista echidistanță între bine și rău, între minciună și adevăr, dacă poate exista echidistanță când primul-ministru al României minte că trăim din ce în ce mai bine, în timp ce trei sferturi dintre români trăiesc la nivelul sărăciei sau sub nivelul sărăciei. După părerea mea, există și echidistanțe indecente. Un alt relativism moral, mai subtil, dar și mai vinovat, se revendică din ???moderație”, din disprețul pentru orice implicare prea activă, prea categorică. Nu înțeleg, între altele, cum e posibil să se spună și să se scrie că anticomunismul este un fel de comunism întors pe dos. Cum ar suna, oare, dacă aș spune că antifascismul este un fascism întors pe dos? Nu înțeleg de ce există intelectuali, și din ce motive o fac, care nu vor cu nici un chip să pună pe același plan comunismul și fascismul. Auzim, apoi, de multe ori că morala e treaba moraliștilor, în timp ce politica cere realism. Desigur, politica este, cum se spune, arta posibilului. Dar asta nu legitimează dreptul intelectualului de a disprețui morala în numele ???realismului”. Chiar prin definiție, partid înseamnă ???parte”. Deci un politician reprezintă, ilustrează, o jumătate de adevăr. În ultimă analiză, politica unei țări este reprezentată de jumătate de Opoziție, jumătate de Putere și de-abia împreună ele formează un întreg. Intelectualul trebuie să năzuiască, însă, la adevărul întreg. De aceea, n-are voie, cred, să disprețuiască morala, să spună că morala este ceva desuet, anacronic. Nu sunt pentru o morală posomorâtă, dar fără valori morale ajungem la o societate care s-ar întemeia pe neobarbarie. Dacă o politică bazată riguros pe morală este o utopie, o politică imorală este de neacceptat. Unii intelectuali își justifică apatia, dezgustul, detașările prin ceea ce se vede, prin ceea ce se întâmplă. Chiar și eu am avut de multe ori tentația să renunț să mai fac gazetărie. Să mă întorc la manuscrisele mele. Dar îmi dau seama că dezgustul pe care îl trăim și care ne copleșește lucrează din nefericire în favoarea celor care au creat acest dezgust. În concluzie, aș zice că în Est, deci și la noi, totul este politică, inclusiv fuga de politică.