Mă gândeam zilele trecute la moarte... Și mi-am dat seama că nu există moarte. Chiar așa, nu există. De ce? Câteva argumente (puerile) pe care le-a întocmit mintea mea.
Noi suntem într-o continuă trăire, într-o viață continuă. A muri nu înseamnă a nu mai exista, înseamnă (în concepția creștină) trecerea în veșnicie. Iar acest "portal", care e moartea, nu are consistență. Suntem vii, apoi experimentăm moartea, care nu e decât o infimă parte a timpului, și care, asemenea unei uși prin care trecem, ne descoperă veșnicia. Noi trecem din viață în viață, folosindu-ne de acea mică poartă a timpului, a veșniciei numită "moarte". De aceea cred eu că nu există moarte, pentru că din momentul în care ai încetat să trăiești în viața de aici, trăiești în veșnicie. Se trece dintr-un plan în altul fără a se renunța la viață.Moartea e infimă ca timp și spațiu pentru a putea fi luată în calcul.Noi suntem raportați la o viață continuă.