Versuri negre și angoasă
Lasă-mă închis în casă
Pleacă-n ieri și în banal
Coamă de cal tropical
Spre lună luminează pupile
Dezvelesc creierul,
Arunc în morți cu pastile
Sămânță de om, sămânță de pom,sămânță de iarbă
Creștere-mașteră, sân de pagubă, căldură de candelă
Dacă versuri și angoasă
Dacă ieri îmi intră-n casă
Tu nici mâine , nici poimâine
Părul nopții-ntins pe pâine
Visul tău întâmplător pe-o coastă de-aerodrom
Cerul pal, oase de var
Zarul vieții e de jar
Iarba paște-n căprioare spaima ce aleargă-n carne
Versul meu s-a frânt ciudat,
Visul tău e ud și beat
Foșnesc iarăși umbrele
Sub rampa zilei un amurg năclăit, rănit
Deasupra-zenit aspru, negru, angoasă
Psihologic vorbind-amalgam,
Casa nu e casă
Tiglele țipetelor sparte, uitate sub masă
Cioburi, răni în palmele furtunii
Cărți risipite pe lacrimi
Bălți sângerii tulburate de dinamice zbaturi
Trecutul nu e istorie, e viață
In heleșteul nopții marginile morții
ciopârțite de sabia unui rege viu
ajunge-mă și calcă-mi urmele potcoavelor
suntem doi cai sau suntem oameni ?
sărim dintr-o urmă in alta
amintirile sorților noastre
împletite cu hățurile vizitiului
cine ne mână, cine ne biciuie-n gură ?
zăbala e roșie ca zmeura-n brumă
dacă la marginea războiului adormim
ne vom trezii murind
ajunge-mă, în cuburi de aripă lecții piramidale
formă a incestului omul dezvelit,
de când a venit nu a găsit nimic.