Când terminăm de parcurs o filă din cartea viețíi și suntem obligați să punem punct, globul de cristal al sentimentelor noastre se sparge!
Cioburile se împrăștie și vor fi călcate în ritm cadențat de bocancii realității nepăsătoare. Bocancii au talpa groasă și calcă cu senină inconștiență peste ele, transformându-le într-un praf fin, spulberat de vântul destinului....
Poate de aceea încercăm să le adunăm, într-un efort disperat de a ne împotrivi uitării a ceea ce a fost atât de frumos, cu toate că ne rănesc având marginile ascuțite de durerea noastră!
Măcar ele, cioburile viselor noastre, să scape de tăvălugul realității crude. Rămân în sufletul nostru și poate cine știe, într-o bună zi în drumul nostru prin viață, vom descoperi un ingredient nou, care va încerca să le lipească!
O imagine palidă și nefirească a întregului pe care l-au format odată!?