pe strazile creierului meu plictisit soareci flamanzi
invadeaza tomberoanele imputite e tarziu putin trecut de ora unu si nu stiu daca mai are vreun rost sa raman pe-afara la doi pasi o nebuna ma serveste cu castane ma invita rusinoasa la ea n-o refuz ce frumoasa e noaptea aceasta ne impaienjeneste in garsoniera poftele noastre inocente se imbratiseaza ca doua picaturi de vodca ce nu s-au atins nicicand si totul se termina ca de fiecare data dimineata cand ma trezesc lovit de palmele luminoase ale soarelui singur infasurat in cearsafuri
de-as fi un soarece flamand as roade orasul acesta pana la cartilaje as rontai lumea intreaga cu dintii mei cariati m-as roade si pe mine cu toate visele ce-mi curg prin artere din simplu motiv ca nu mai suport singuratatea