Atat de tare te ascunzi, albastrul meu, incat atunci cand te privesti, inainte de a adormi, in oglinda din palmele tale iti vezi intrebarile multiplicate nelimitat, tulburand orice aripa...Undeva, in lumea asta iti creste izvorul tau, undeva, in iarba inalta de acasa te viseaza visul tau, undeva...privindu-ti palmele, te vezi doar pe tine.

Copacii infloresc imbratisandu-te. Privirea unui caine miroase drumul pe care ai putea veni. Gandurile mele toate stau dezbracate ca pentru o nunta. In povestea facuta de tine la proaspata nastere pe care ti-ai provocat-o nu mai incapi. E stramta. Timida, iti urmaresc pasii.

Stii...e asa de ciudat sa fii langa mine si sa imi spui ca nu esti...Nu poti minti un orb care plange, iubitul meu...

Sunt obosita sa iti citesc numele de indian din care ti-ai facut amuleta impotriva realitatii...Cu tine insuti te joci mereu. Iti intorci haina de pe fiecare gand pe toate partile, organizezi excursii pe Everestul virtual, consiliezi lumi care au nevoie de dragoste, cauti apoi un feed-back la intrebarile tale de noapte si ma gasesti iubindu-te si asteptandu-te in lumina.

Voi fi mereu in lumina iubindu-te.