Pleosc!...
...faianța mea din baie zici că-i domino...iar a căzut o dală tocmai când, cu multă artă, mă chinuiam să învăț piatra ponce, în cadă, să navigheze pe bătătura de la servici. Întrerup momentul poetic atât de meticulos pregătit și când s-o ...pleosc!... încă una...băi!..., o fi cutremur îmi zic...mor aici în cadă și nici măcar n-am apucat să-mi rașchetez bătătura din călcâi...să fiu frumos. Cu un cinism desăvârșit, mă consolez cu ideea că nici alții n-o să mai apuce să și le scoată... p-alea de pe limbă. Apropos, alea sunt de două feluri: cele care merită tot respectul, majoritar slab, și cele făcute în ani buni de pregătire asiduă, prin debitare a orice altceva decât un transfer bancar la ananghia de biscuiți. Nu e cutremur.
Mă relaxez brusc, hlizindu-mă la masca din fața mea, sub formă de robinet cu un ochi roșu și unu' albastru...ce trompă are robinetul ăsta...Brusc, îmi vine o idee : ...s-or putea face bătături pe nas de la atâta pupat în c..?