m-am uitat
în oglindă de dimineață
și nu m-am găsit.
știam sigur
că-s acolo pe undeva...
da’ degeaba!

am încercat să mă strig:
nu mai aveam voce.
și chiar dacă aș fi avut
nu mă mai auzeam.

dup’aia
am vrut să-mi iau pulsul:
ia-l de unde nu-i!
pielea-mi era rece
și transparentă.
simțeam doar mirosul mâinilor tale.
asta mi-a dat de gândit:
poate că mai eram totuși
pe-acolo!

m-am căutat și sub duș.
tot degeaba...
apa fiebinte șiroia pe o umbră.
avea iz de transpirație rece
imposibil de șters...

am început să mă-mbrac.
speram să văd cu coada ochiului
cum arăt:
tot nimic!
nici măcar nu erau hainele mele.
sau poate nu le recunoșteam.
miroseau a fum de țigară
și eu nu-mi amintesc
să fi fumat vreodată.

m-am luat apoi
după durerea de oase
care știam că-i numai a mea.
dar i-am pierdut urma
pe la mijlocul coapsei
și privirea
mi s-a oprit în podea.

stai liniștită, mai ai simțuri
- mi-am zis.
asta înseamnă că sigur
mai ești undeva!