JUDECATA CLIPELOR
“mor clipe mute, numărate
și-n pacea nopții-nfiorate
același vis vă dă ocol.”
O.Goga


Clipele se sparg într-un timp ezitant și le aud zdrobindu-se de pământ, căci în definitiv și ele, asemeni omului, tot acolo sfârșesc. Spre fericirea lor nu poate fi o judecată. Astfel prin ce covârșitoare dureri ar putea ele să-și dobândească mântuirea?
Clipele agoniei, clipele trădării, clipele ignoranței, clipele plecării în ce Iad ar sălășlui? Amintirea - Judecătorul Suprem - ar biciui netrebnicia acestor clipe, clipe ce vor implora uitarea.
…Și într-o versatilitate boemă Amintirea le-ar abandona-n Uitare într-un colț de conștiință.