salvează
această femeie sculptată în stâncă
crustează-i zâmbetul
adu-i copiii acasă
trage draperia
fă un pic de foc alb în căminul
străbătut de așchii și foamete încinsă
pătrunde ușor în buzunarele morții
din pieptul tău și-un colț de pâine

fă pace

căci
e multă poezie pe drumul către casă
ea-ți sare în față ca o ființă
te ceartă blând pentru orele-nfipte
între tâmple c-o explozie dinspre ieri
lasă-te-n voia unei lacrimi căzânde
bea zeama drumurilor
stai drept în răscruce
plânsul tău ascuns în bocanc
nu va schimba nimic în soarta căruntă
a oaselor arse peste pustiu

izbutește să fii ispășește pedeapsa

apoi
fă-ți timp soldat și intră-n umbra ta mai pe seară
de-acolo scrie-i mamei tale
cum că ochii ei
încă văd