Tu singur ma vei ierta ...
Intr-un tarziu vei intelege de ce a trebuit sa fug ca o nebuna ...

Nebuna… inchid palma si pumnul ma strange dar n-am forta sa-l desfac, mi-e gandul gol de-atata truda ce , iata, fuse in zadar! Nebuna si izgonita de lumea ce nu m-a cunoscut...
Nisip, tacere, frig...
Nebuna cu parul despletit ce a pierdut la joc… Sarutul cade fara sens neputand sa zboare de-atata indoiala…
Tacere, frig, dor...
Nebuna frumoasa ce a uitat sa culeaga dintre cuvinte eu-ul. Ochii iubesc si atrag si atat.
Frig, dor, noapte...
Nebuna cu timpul ravasit peste hartii neatinse de fidelitate... Adevarul se pierde stirbit printre spatii albe...
Dor, noapte, frica…
Nebuna in dor cand pasul imbratiseaza iarba…Placerea devine sublim in taine neimpartasite...
Nebuna in noapte cand anotimpul creste... Durerea se-ascunde in vise marete...
Nebuna in frica cand gandul se arde fara a lumina…Singuratatea se sparge de amagiri meschine...

Tu singur ma vei ierta...
Intr-un tarziu vei intelege de ce a trebuit sa te iubesc ca o nebuna...!