La margine de poveste...


Să nu-mi fii supărat,
eu nu sunt,
nu-i vina ta
că-n umbre m-ai pierdut
n-aveai
cum să găsesti originalul
eu n-aveam voie
dincoace de trecut
să-ti spun prezentul
viitor durut...

Să nu-mi fii supărat,
n-a fost să fie
in acest tot
mai mult decat un vis
cu umbre insufletite,
inselătoare
din clipe innebunite
să-ti lipsesc
stiind
că intr-o mintită
viată viitoare
mă vei găsi
si am să te găsesc...

Nu-i nimeni vinovat, Iubite, n-aveai de unde sti intre cele 99 de umbre, sau poate 999 de umbre, care din toate avea să fie cea adevărată... in felul lor, toate sunt putin adevărate, numai eu mă născusem pentru a te iubi, cu acel "te voi iubi pană la moarte si dincolo de moarte prin iubire voi trăi"... Zadarnic ai trecut toate probele focului, 100, 1000 de imagini au fost prea multe... n-aveam voie să clipesc... si tu, nu erai destul de puternic ca să simti cum mirosea iubirea adevărată... nu fii supărat, umbrele astea au si ele iubire, clipe de iubire... atat.
Vesnicia iubirii este la mine... te astept cu ea, dincolo de orizont...