...O să încep să scriu acum, fără să știu ceea ce vreau să spun de fapt..
Voi continua cu o înșiruire de cuvinte, ca un lanț de coșmaruri care se încăpățânează să rămână, izgonind și ultima, poate singura clipă de liniște pe care somnul o dăruiește unui suflet zbuciumat..
Căci, în spatele unui cuvânt se poate ascunde o întreagă poveste, o frântură din visul de zi al unui om care se crede fluture...sau, poate al unui fluture care se crede om..poate, o secundă din infern..
Nu putem ști niciodată ce înseamnă valurile de cuvinte, ideile trecute prin filtrul rațiunii, subiective prin excelență, mărturiile unui uman năucitor de ascuns...
Putem cel mult să intuim, să ne imaginăm, să interpretăm..viața înseamnă interpretare..Interpretăm fiecare picatură de ploaie, fiecare gest fugitiv văzut pe o banală stradă, fiecare privire rătăcită într-o zi fără soare, fiecare suspin mut, fiecare cuvânt nerostit încă. Interpretăm tăcerea. O profanăm.
Complicăm lucruri simple, distrugându-le sacralitatea cu o interpretare complexă și respingătoare...