păpușă de lut
umplută cu jar
pe un scrin din lemn de tei
într-un pod al timpului
clipește

se prelinge singurătatea prin crăpături
pic și pic și pic
în podea dureri umede albastre

ușa nu se deschide
clipește
răsucește clanța cu privirea
ușa parcă șoptește ceva

iar după ce scriu aceste cuvinte daniel elia-clodia îmi rotesc scaunul spre fereastră de ce oare daniel vorbește rar foarte rar și doar cu sine
azi inima lui daniel lasă în urmă un parfum căci vede iubirea mea