în zile ca asta e liniște.

încăperea se face nevăzută la fel și frigul sau febra
în cele din urmă aflu
somnul e un cric îți ridică de pe umeri trupul
în zile ca asta
sunt puful rupt din plopii de la picioarele mele

când ai să mă găsești
pune-mă la loc în păpuși.
mă privești ca și cum ai ști despre
(ce) vorbesc în timp ce rup liniștea în bucățele de pâine
apropo
și un copil ca mine știe
fiecare om are războiul lui
în care se țes luminișuri din care numai întunericul iese

învingător.
și ce dacă nu ne-am dat seama la timp
pustiul înverzește pe sub mască
sub care eu mi te pun la loc zâmbet cu zâmbet
potcoavă cu potcoavă
într-un joc inventat de mine în care nu încap alte oglinzi
sau orice alt fel de jumătăți (de măsură)
decât liniștea asta ca o spirală
ce-și stoarce glasul până la măduvă până la piatră.
eu încolțesc din zăpadă artificială
într-un insectar cu iubiri
cât e liniște

cât mă cauți