Văd lacrimi de obrazu-i pătrund
Răni adânci în suflet săpând.
O lume întreaga de poveste,
Plânge, simte că numai este.
Și așteptă un singur cuvânt
Nu vrea imaginație, nu vrea doar un gând
Un munte întreg de reci pietre
...e sufletul acelei albe fete
Îl vede pășind pe marmura rece
În cămașa albastră în care i-a spus
...de mii de ori că o iubeste
Nostalgie, regrete...totul o doare
A plecat, nu se mai întoarce
Îi surprinde un surâs blând
Vrea sa îl revadă curând.
Îi e frig...el numai este.
Pe obraz îi curge o lacrimă
ce alunecă ușor și se sparge de covor
Amintind toate acele vise ce o dor.
Nu e nimeni...a fost o minciună?
Spune că nu...
Atunci el unde este?
...