candva,...odata,...s-a intamplat ceva; poate un lucru obisnuit, dar mare totodata. ne-am intalnit intamplator, dar la inceput n-a fost nimic, ca la orice inceput; doar haos. Atat a fost. Dar cred ca au mai fost niste iluzii transformate in speranta si pana la urma in realitate. Si au trecut ceasuri cu ceasuri si au trecut zile cu zile, etc., etc., si ne-am oprit cu masurarea timpului la luni; fiindca cineva ne-a aprins in inimi o luminita, apoi o portita, una magica, din care a iesit o flacara ferecata care se defineste printr-un singur cuvant...dragostea.
de-atunci au trecut zile, au trecut luni, au trecut ani, dar speram sa nu ne oprim cu masurarea timpului la ani, sa trecem la veacuri.
vom fi o pereche eterna, chiar daca trupul va muri, insa sufletele noastre vor ramane pururi inclestate, neputandu-se parca dezlipu, cand nici macar nu incearca.
chiar daca mai vin si furtuni, soarele mult-asteptat rasare bucuros pe cerul nostru ca o binecuvantare adusa impacarii, ca un imbold care sa ne aminteasca ca suntem facuti unul pentru altul...


ganduri, 2000