"Liviu, tu ești psiholog..." - întotdeauna ajung să regret conversațiile care încep cu propoziția aceasta, pentru că fie urmează să mă enervez cumplit, fie să fiu tare dezamăgit de modul în cei apropiați îmi înțeleg meseria.

"...când vine un om la tine și-ți zice că nu știe dacă să se căsătorească sau nu cu prietena lui..."
"Așa..."
"...că se tot ceartă, că ea e Scorpion și el e Berbec și sunt incompatibili..."

Da, acum urma să fie varianta 2 - dezamăgirea...

"Așa..."
"Tu ce îi sfătuiești? Să se căsătorească?"

Of...

"Teo... nu funcționează așa. Ți-am mai zis. Trebuie să știu și ce zodie are mama lui."

--

p.s. Mama era un Taur posesiv... deci situația era foarte clară, nu era nevoie de un psiholog. - Apropo, "nu era nevoie de un psiholog" este observația care se face cel mai des în legătură cu această meserie. - A doua fiind: "Iar îmi dai un chestionar?!"

--

21 ianuarie 2014